Aviz vedetelor: “Capcana Starurilor” se reîntoarce la Antena Stars cu un nou sezon

Serghei Mizil şi cântăreaţa de muzică populară Maria Ionescu Căpitănescu sunt printre vedetele care au luat plasă în această ediţie a “Capcanei Starurilor”

Rocsana Marcu şi Răzvan Botezatu sunt prezentatorii celui mai nou sezon al emisiunii “Capcana starurilor”, difuzată de Antena Stars în fiecare sâmbătă, de la ora 20.30. Parcă mai mult ca niciodată, vedete sunt surprinse în situaţii neaşteptate şi sunt supuse unor farse de proporţii.
Aşa i s-a întâmplat şi lui Serghei Mizil care se va gândi de două ori înainte să mai iasă în oraş cu bunul lui amic, Vali Vijelie. Între cei doi s-a legat o strânsă prietenie şi cântăreţului nu i-a fost deloc greu să-l atragă pe Serghei în capcană. Odată ajuns la locul întâlnirii, Mizil a fost acuzat că a încercat să hărţuiască o tânără, a fost săltat de bodyguarzi şi dus într-un beci unde avea să trăiască un coşmar. Deși e cunoscut ca având o fire curajoasa, Serghei a tremurat de frică atunci când o tarantulă imensă I s-a urcat pe piciorul. Se știe despre această specie de arahnidă ca are muscaturi veninoase, iar în unele cazuri, muscaturile pot fi fatale.
Pentru farsă a fost nevoie de o documentare foarte serioasa din partea echipei emisiunii care şi-a luat toate măsurile de siguranță pentru ca viața lui Mizil să nu fie, nicio clipă, pusă în pericol. În urma păcălelii Vali și Serghei nu şi-au mai vorbit.
Cum a reacţionat Mizil la farsă, dar şi dacă s-a împăcat cu prietenul său, Vali Vijelie, telespectatorii vor afla mâine, de la ora 20.30, în prima ediţie a show-ului “Capcana Starurilor”.

 

Şi cântăreaţa de muzică populară Mariana Ionescu Căpitănescu va avea o strângere de inimă ori de câte ori va intra într-un mall. Aflată la cumpărături alături de prietena ei Claudia Ghitulescu, artista s-a trezit că are în sacoşa alte haine decât cele pe care le plătise la casa magazinului, iar responsabilii i-au cerut socoteală. Cântăreaţa a încercat să se dezvinovăţească, a plâns şi a jurat că hainele în plus nu-i aparţineanu. Situaţia s-a complicat de-a dreptul când în mijlocul scandalului un car de reportaj a început să transmită de la faţa locului.
Mâine de la ora 20.30, la “Capcana Starurilor”, telespectatorii Antenei Stars vor avea o surpriză de proporţii atunci când vor afla ale cui erau hainele din sacosa Marianei Ionescu Căpitănescu, dar şi cum a scăpat artista din această încurcătură.