Dialectica protestului antisistem

Când vezi că oameni în toată firea că se iau de mânuțe și se așează cuminți în jurul unei clădiri mari ca să protesteze, începi te întrebi, “oare ce s-a întâmplat cu cocktailurile Molotov“? E benzina prea scumpă? Nu s-au golit destule sticle de sticlă, și cum nu prea merge să facem molotoave din sticle de plastic, mai bine să facem o horă?

Cum a decăzut cetățeanul român, de la ”revoluție”, la ”protest„ și apoi la ”protest pașnic”? Noi, ăştia din redacţie, nu suntem chiar oameni din popor, în sensul rural al expresiei, adică nu vorbim în cuvinte de granit care, cu timpul, devin proverbe, dar, chiar și așa, ca intelectuali urbani, încă nu am pierdut de tot proprietatea termenilor; oare suntem singurii cărora ”protest pașnic” le sună ca ”apă uscată”? Fiindcă noi nu am văzut până acum să iasă cataroaiele singure din caldarâm cu vorba bună, cântece și spirale. Poate alții, mai spirituali şi mai educaţi să fi văzut așa ceva, dar noi nu.

Am văzut în schimb Piața Sintagma, din Atena, și nu am văzut-o doar pe Wikipedia, am văzut-o cu piciorul, ca să folosim pe dos o expresie a lui Obama, care spunea că, da, va invada Siria, dar soldaţii americani nu vor pune piciorul acolo. Noi chiar am pus piciorul în Piaţa Sintagma şi am înţeles ce înseamnă un adevărat protest cetăţenesc. Elementul cheie, care lipseşte la noi, dar este foarte real şi palpabil în Atena, este pericolul. Când se adună poporul atenian acolo, în Piaţa Sintagma, chit că poporul include şi jumătate dintre traficanţii de droguri care au cartierul general două străzi mai încolo, pare că guvernul, politicienii, în general, transpiră puţin mai rece, şi asta ca un minim. Adică, acolo chiar contează şi se pune când ieşi în stradă, şi asta nu în sensul de a oferi televiziunii un background semnificativ şi relevant pentru talkshowuri.

La noi e invers. La protestele româneşti e pace sub măslini. Esta atât de penibil de pace încât ne sperie gândul că nu peste mult, vor apărea firme de casting pentru manifestaţii (dacă nu cumva au apărut deja), care îţi vor oferi, la alegere, pensionari, mineri sau studenţi, în funcţie de cum vrei “să dea” la TV. Nu spunem că ar trebui acum să abandonăm cărucioarele la casă, la Cora, şi să ţâşnim pe bulevarde incendiind billboard-urile ilegale, înarmându-ne cu plăcuţele de tablă “acest spaţiu verde a fost realizat de primarul cutare”, spărgând odioasele statui din ipsos din parcuri, asta din urmă doar aşa, din simţ estetic; dimpotrivă, spunem că, dacă tot ieşim în stradă ca să protestăm, măcar să fim siguri că un Zgonea, un Băsescu, un primar corupt, un judecător mânjit, un interlop tupeist, un multimilionar hoţ, întârzie o clipă cu ceşcuţa de cafea în aer, şi îi încolţeşte o umbră de gând, cum ar fi, de exemplu, oare pe unde oi fi pus valiza aia?

Probabil că nu am atinge plăcerea supremă, aceea de a vedea elicoptere decolând brusc de pe fiecare instituţie de stat, dar satisfacţia de a şti că, acolo, undeva, într-o minte de politician, încolţeşte un gând neliniştitor, asta ar fi de ajuns.

Fără asta, orice protest “antisistem” este doar o ruşine tristă.

PAMFLET & SATIRĂ

Dialectica atitudinii antisistem, o expunere rușinoasă