Fondul Proprietatea a fost admis astăzi la tranzacționare pe bursa de la Londra

Fondul Proprietatea, un fond închis din România administrat de Franklin Templeton Investments și unul dintre cele mai mari fonduri închise din lume, a fost admis astăzi la tranzacționare pe segmentul Specialist Fund Market al London Stock Exchange („LSE”) prin intermediul certificatelor de depozit globale (global depository receipts – „GDRs”). Având un istoric remarcabil de creare de valoare pentru acționari, Fondul Proprietatea deține un portofoliu de valori mobiliare cu active de peste 2,9 miliarde de euro și este listat pe Bursa de Valori București din ianuarie 2011.

Fondul a fost creat inițial în 2005 pentru despăgubirea cetățenilor români ale căror proprietăți au fost confiscate în timpul regimului comunist. În urma unei licitații internaționale, Franklin Templeton Investment Management Limited a fost numit în luna septembrie 2010 administrator unic şi societate de administrare a investiţiilor Fondului Proprietatea. Fondul investește în prezent în cele mai mari și mai profitabile companii listate din România, precum OMV Petrom (cel mai mare producător de petrol din România), Romgaz (cel mai mare producător de gaze naturale din țară), precum și în active nelistate deținute de stat în infrastructură, precum Aeroporturi București și Portul Constanța.

De asemenea, Fondul oferă expunere pe Hidroelectrica, una dintre cele mai mari companii europene de hidrogenerare, dar și pe monopoluri de bunuri naturale precum Salrom, compania de minerit a sării din România.
Comentând despre listare, Dr. Mark Mobius, Președinte Executiv, Templeton Emerging Markets Group, a spus: “Ziua de astăzi marchează un moment cu adevărat istoric pentru Fondul Proprietatea și Franklin Templeton, având în vedere că, în ultimii ani, am muncit neîntrerupt pentru această realizare. Fondul are potențialul să devină unul dintre cele mai vizibile și atractive fonduri închise listate la Londra, datorită mărimii sale, a portofoliului și a discount-ului față de VAN. Mai mult, suntem convinși că listarea secundară a Fondului pe LSE va crește vizibilitatea pieței de capital din România pe scena internațională, va facilita accesul unei baze mai variate de investitori străini în țară și va acționa ca un catalizator pentru descoperirea numeroaselor oportunități de investiții din România. Am observat un interes imens pentru companiile românești în cadrul numeroaselor roadshow-uri organizate pentru a crește nivelul de vizibilitate a Fondului în străinătate și suntem siguri că listarea Fondului pe LSE va spori apetitul investitorilor pentru acțiunile românești.”
Greg Konieczny, CEO și Manager de Fond al Fondului Proprietatea, a adăugat: “Fondul Proprietatea este ideal plasat pentru a oferi investitorilor expunere pe o gamă diversă de companii românești listate și nelistate care ar trebui să beneficieze datorită perspectivelor de creștere și fundamentelor economice puternice. Evaluările companiilor din România sunt scăzute comparativ cu cele din state vecine, iar noi credem că acesta este momentul oportun pentru investitori să acceseze România, deoarece se tranzacționează la cea mai mică valoare P/E și oferă cel mai ridicat randament al dividendelor în comparație cu alte state din Europa Centrală și de Est.

Corelațiile scăzute dintre piețele dezvoltate și România, care este o Piață de Frontieră, indică beneficii de diversificare atât pentru investitorii pe termen scurt, cât și pentru cei pe termen lung. Obiectivul nostru ca Manager de Fond continuă să fie maximizarea randamentelor pentru acționarii Fondului, creșterea VUAN-ului pe acțiune și scăderea discountului la care se tranzacționează în prezent acțiunile Fondului. Pe lângă programe periodice de răscumpărări de acțiuni, distribuiri de numerar și un program de relații cu investitorii proactiv, vedem listarea de astăzi ca pe o parte integrantă a mecanismului nostru de reducere a discountului.”
Xavier Rolet, CEO, London Stock Exchange Group, a comentat: „Suntem încântați să urăm bun-venit Fondului Proprietatea în prima sa zi de tranzacționare pe Piețele de la Londra. Fiind unul dintre cele mai semnificative fonduri de investiții din Europa, succesul acestei listări este o reflectare a valorii economiei României, care are una dintre cele mai ridicate rate de creștere din UE. Acesta este un moment semnificativ, care va contribui la sporirea vizibilității Fondului și a accesului la capital global și care subliniază abilitatea României de a atrage cei mai mari investitori ai lumii fără a compromite dezvoltarea bazei de investitori locali.”

Fondul Proprietatea, o oportunitate de investiții atractivă
• Echipa de administrare a Fondului, condusă de guru-ul investițiilor Dr. Mark Mobius, a reușit să crească prețul acțiunilor Fondului concomitent cu scăderea discountului față de VAN. Fondul se tranzacționează în prezent la un discount de 23.6% față de VAN, redus de la peste 55% acum patru ani, în timp ce prețul acțiunilor a crescut cu aproximativ 71% de la listarea inițială a Fondului pe Bursa de Valori de la București.
• Fondul Proprietatea a executat periodic programe de răscumpărări, distribuind dividende și făcând distribuții de numerar către acționari cu o valoare totală de aproape 1,27 miliarde de Euro de când Franklin Templeton a preluat mandatul de Administrator al Fondului în luna septembrie 2010.
• O altă componentă cheie a strategiei este abordarea activistă a echipei în ceea ce privește implicarea în companiile din portofoliu, cu scopul de a le crește profitabilitatea, eficiența și standardele de guvernanță corporativă.
• După o serie de oferte publice inițiale (IPO-uri) – inclusiv a celui mai mare producător de gaze natural din România, Romgaz SA, în luna noiembrie 2013 si a singurului producator de electricitate nucleara din Romania, Nuclearelectrica SA, in luna septembrie 2013 – 17 dintre companiile din portofoliul său, reprezentând 48% din valoarea portofoliului, sunt listate acum. De asemenea, o serie de IPO-uri ale unor active cheie din portofoliu, inclusiv Hidroelectrica, Aeroporturi București, Administratia Porturilor Maritime Constanța si Salrom, sunt planificate să aibă loc în viitorul apropiat.
• Fondul Proprietatea este administrat de Franklin Templeton Investment Management Limited, o subsidiară a Franklin Resources Inc., care este unul dintre cele mai mari grupuri de administrare a activelor din lume, cu peste 65 de ani de experiență în investiții, birouri în 35 de țări și care administrează active în valoare de peste 880,1 miliarde de dolari