Jilava creativă

Bucureșteanul care merge până-n Ruse ca să ia de la ”Metro-ul lor” brânză bulgărească ieftină primește, ca bonus, informație românească gratuită din ilustrația de mai sus: ”Jilava, mai aproape de tine”. Apocalipticul mesaj, aflat pe un panou care promovează o acțiune de popularizare a orașului Jilava (trimite, întradevăr, spre un website cu informații intersante și utile, aici), atrage atenția publicului larg (dar și specialiștilor) prin inspiratul acroș publicitar, acroș care, deși memorabil în sine, funcționează invers, adică vrei să-l uiți repede. Da, brandul ”Jilava” este, deocamdata, egal cu brandul ”pârnaie”. Asta-i viața. Evident, inițiativa locală are ca scop să schimbe atât brandul, cât și tipul de turiști care viziteză Jilava, adică să vină mai puțini dintre cei care vizitează Jilava pentru un an, doi, poate șapte, și mai mulți dintre cei care se fâțâie puțin pe la un obiectiv turistic, iau un bilet, beau un suc, fac o poză și pleacă acasă. Vor reuși? Mdeh. În acest zeitgeist este puțin cam dificil să îți imaginezi un cap de familie care, duminica, își urcă familionul în mașină cu destinația Jilava. ”Unde mergem, tati?” ”La Jilava, fato.” ”Da, bine, bine, dar mergem în vizită, sau mergi în concediu, ca acum doi ani?”. Nu insistăm, deoarece subiectul nu-i agreabil. Oferim, în schimb câteva slogane alternative, zicem noi, cel puțin la fel de acroșante: ”Jilava scrie pe tine”; sau ”O dată în Jilava, mereu în Jilava”; sau, preferatul nostru ”Explorează grădina jilavă”. Iată și un test de business, la fel de adecvat ca și sloganul jilăvenilor. Test: ce ar aduce mai mulți turiști în Jilava, posibilitatea de a-și face o poză lângă celula lui Gigi (cu Gigi înăuntru) pentru 100 de lei pe bilet, sau posibilitatea de a vizita Cișmeaua Radu Vodă, pe gratis? Atenție, răspunsurile corecte nu vor fi premiate, cu excepția cazurilor în care o gândire logică poate fi văzută ca un câștig, caz în care poți să te consideri premiat.

PAMFLET & SATIRĂ

Jilava creativă