Spectacolul „Ossis Stein”/„Povara lui Ossi” participă la Festivalul European de Teatru Eurothalia de la Timişoara

Secţia Germană a Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu a fost invitată să participe la cea de-a patra ediţie a Festivalului European de Teatru „Eurothalia“ de la Timişoara, cu spectacolul „Ossis Stein”/„Povara lui Ossi”, de Frieder Schuller, regia Daniel Plier. Reprezentaţia va avea loc joi, 13 noiembrie 2014, ora 20:30, în sala Teatrului German de Stat Timişoara (TGTS).

Festivalul European de Teatru „Eurothalia“ este organizat de TGTS în perioada 8-17 noiembrie 2014. Dispunând de un program orientat spre calitate și varietate, festivalul se dorește a fi o selecție de spectacole europene, prin intermediul cărora să fie înlăturate barierele lingvistice şi culturale. Festivalul constituie totodată una dintre puținele ocazii de a prezenta la Timișoara unele dintre cele mai apreciate și inovative creaţii teatrale din România, care poartă semnătura unor consacrați creatori de teatru. Programul de anul acesta aduce cincisprezece trupe din cinci țări: Germania, Austria, Olanda, Rusia și România. Ediția își propune ca și până acum, să exploreze diverse tendințe și curente din teatrul european, precum teatrul clasic sau dramaturgia contemporană, teatrul cu mize socio-politice sau dansul contemporan.

Spectacolul prezentat de Secţia Germană a teatrului sibian este o cronică emoţionantă a vieţii lui Oskar Pastior, înainte de a emigra în Germania. Jocul actorilor Wolfgang Kandler, Daniel Plier, Daniel Bucher, Natalie Sigg și Ali Deac se dezvoltă filmic, cu momente puternice şi pline de sensibilitate, în care se conturează o imagine uneori suprarealistă a vieții comuniste. Regia spectacolului poartă semnătura actorului Daniel Plier, iar scenografia a fost concepută de Hannes Schuller.

Oskar Pastior este un renumit poet german de origine română (sas), născut la Sibiu, pe 20 octombrie 1927. La vârsta de 17 ani este deportat în Uniunea Sovietică, unde lucrează într-o mină de cărbune și continuă să scrie poezii pe saci de ciment. Odată întors în țară în anul 1949, acesta se înscrie la cursurile Universităţii din Bucureşti şi colaborează la mai multe publicaţii. Persecutat de Securitate, poetul decide să fugă în Germania. Până la moartea sa, pe 4 octombrie 2006, Oskar Pastior trăieşte la Berlin, ca scriitor liber profesionist şi lucrează alături de Herta Müller.

Spectacolul va fi prezentat în limba germană, cu traducere în română şi engleză. Durata este de aproximativ o oră şi cincisprezece minute.