Arhive etichete: avatar

Regizorul James Cameron anunță patru episoade în continuarea blockbusterului AVATAR

Regizorul american James Cameron a anunțat miercuri la convenția filmului CinemaCon, care se desfășoară zilele acestea la Las Vegas (SUA), că filmul de succes ‘Avatar’ va avea patru continuări (sequel) față de trei câte erau prevăzute ințial, relatează EFE. Potrivit informațiilor publicațiilor de specialitate The Hollywood Reporter, Variety și Deadline, Cameron a declarat că cele patru continuări ale filmului ‘Avatar’ vor avea subiecte independente, dar că „împreună vor forma o saga”.Cineastul american a precizat că prima dintre continuări va ajunge pe ecrane de Crăciun în 2018, iar celelalte trei vor fi lansate succesiv în 2020, 2022 și 2023. Cameron, care a regizat și filmului ‘Titanic’, a asigurat că lucrează alături împreună cu scenariști și designeri de înalt nivel pentru recrearea universului ‘Avatar’ în ce privește ‘personajele, creaturile, ambientul și noile culturi’.

El a explicat că a rămas „fără cuvinte” în fața noilor idei suscitate de „Avatar” și că imaginația depășește cu mult ceea ce s-a făcut în primul film. „Va fi o adevărată saga epică”, a subliniat el.