Arhive etichete: international

Mozart Steps” participă la Festivalul Internaţional de Teatru Clasic de la Arad

După recentul succes de la Festivalul Naţional de Teatru de la Bucureşti, spectacolul „Mozart Steps”, creat de Gigi Căciuleanu la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, va participa la un alt important eveniment teatral al toamnei, Festivalul Internaţional de Teatru Clasic de la Arad. Reprezentaţia spectacolului „Mozart Steps” va avea loc luni, 24 noiembrie, ora 19:00, la sala mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad.

EFFE 2015: termenul de înscriere pentru competiția internațională Festivalul European s-a prelungit până pe 15 decembrie 2014

EFFE – Europe for Festivals, Festivals for Europe dorește să mulțumească tututor festivalurilor care au aplicat pentru statutul de Festival European. Până în prezent, s-au înregistrat peste 2.500 de festivaluri din toate țările europene. Organizatorii au primit foarte multe aplicații în apropierea termenului limită iniţial, şi datorită faptului că unele țări s-au alăturat recent proiectului (Estonia, Polonia, Serbia), crescând interesul în ultimul moment. De aceea s-a decis extinderea termenului limită până la data de 15 decembrie 2014.

Schneider Electric prezintă soluții pentru provocările urbane la Summitul Mondial al Orașelor Inteligente din Barcelona

Bucureşti, 18 noiembrie 2014 – Schneider Electric, specialistul mondial în managementul energiei, va participa pentru al patrulea an consecutiv la Summitul Mondial al Orașelor Inteligente (Smart City Expo World Congress – SCEWC), care va avea loc în Barcelona, în perioada 18-20 noiembrie. Compania va explica, în cadrul acestui eveniment, cum își propune să rezolve provocările urbane și va prezenta experiența și know-how-ul câștigate în cele peste 200 de proiecte în care este implicată în prezent în diverse orașe ale lumii.

La 77 de ani, a cântat cu unii dintre cei mai mari cântăreţi ai lumii

Aproape 5000 de concurenţi s-au înscris la audiţiile celui de-al patrulea sezon „X Factor”, pregătiţi să dea piept cu noua generaţie de juraţi ai super show-ului şi să convingă că au voce, charismă, prezenţă scenică, că pot transmite emoţie şi pot face show la puterea X. Vârsta sau stilul muzical nu au fost un impediment. De la adolescenţi, la persoane trecute de mult de prima tinereţe, cu toţii şi-au dorit să dea visului lor o scenă, iar unii dintre ei vor rămâne cu siguranţă în inimile juraţilor.

Liftech International

Avand 15 ani de experienta in domeniul proiectarii, montajului si service-ului instalatiilor de ridicat in general, si a ascensoarelor de orice tip, in special, compania Liftech International, prin intermediul domnului Florian Papa – director general, doreste sa informeze publicul larg asupra tendintelor de confort, reglementari si preferinte ale consumatorilor din domeniul ascensoarelor.

Cross “Step by Step”

Asa cum prea bine stiti deja, se apropie cross-ul “Steb by Step”, organizat de catre F-Secure Romania.Vremea insorita este de partea noastra, precum si voia buna. F-Secure Romania promoveaza stilul de viata sanatos in mediul IT.