Arhive etichete: Kilipirim

Kilipirim, la Unirea Shopping Center: cărți ieftine și cadouri

Kilipirim vine cu o ofertă impresionantă la prețuri speciale, de la cărți la doar 1 leu, la volume al căror preț a fost redus cu până la 90% — peste 10.000 de titluri din oferta celor mai apreciate edituri autohtone — Humanitas, Curtea Veche, Polirom, Cartea Românească, Nemira, Trei, Literă, Aramis, Minerva, Prut, Herald, Niculescu sau Diana.

„Suntem bucuroși să anunțăm o nouă ediție a celui mai important târg de carte cu discount! O ediție ca la carte, la care și-au anunțat participarea edituri reprezentative, care ne-au comunicat oferte de nerefuzat: de la traduceri din autori celebri, la literatură pentru copii și tineret, până la ghiduri și cărți de specialitate. Îi așteptăm pe toți iubitorii de lectură să-și reînnoiască rezerva de carte pentru vacanța de Paște și, de ce nu, pentru întreg sezonul estival!”, afirmă Louisa Udrescu, organizatorul târgului, citată în comunicat.

Ceaiurile sau specialitățile de cafea, și ele la prețuri preferențiale, completează oferta ediției de primăvară a târgului de carte Kilipirim, materialele ezoterice și conferințele pe teme de dezvoltare personală sau tehnici de îmbunătățire a calității vieții din cadrul Festivalului de Spiritualitate și Terapii Complementare „A Noua Dimensiune” reprezentând, potrivit organizatorilor, un motiv în plus pentru a păși pragul acestui eveniment.

Târgul de carte Kilipirim se va desfășura la etajul al doilea al Unirea Shopping Center, Aripa Călărași.