Arhive etichete: lansare

Lansarea Albumului Scoala de aviatie Mircea Cantacuzino readuce istoria mai aproape de noi

Marti, 11 noiembrie, mostenitorii familiilor istorice din Romania au fost invitati sa celebreze lansarea Albumului Scoala de aviatie Mircea Cantacuzino in cadrul unui eveniment in care trecutul, prezentul si viitorul s-au intalnit sub acelasi acoperis.

Ericsson anunță o nouă ediție a concursului internațional pentru studenți Innovation Awards 2015

Ericsson anunță lansarea celei de-a șasea ediții a Innovation Awards, o competiție organizată de companie pentru a le da studenților șansa să își facă cunoscute ideile și să participe direct transformarea societății.

Scheffal & Scheffal lansează programul „IUBEȘTE GERMANA” – primul program adresat copiilor și părinților

Compania Scheffal & Scheffal lansează în București programul „IUBEȘTE GERMANA”, menit să schimbe modul în care cei mici, dar și părinții lor, văd activitățile educative și învățarea limbii germane. “Prin acest program, părinții devin colegi cu copiii lor, iar învățatul unei limbi străine devine astfel o distracție în familie. În cei 30 de ani de experiență, am observat că foarte multe persoane își doresc să învețe limba germană, dar sunt speriate pentru că li se pare că este prea grea. Pentru aceștia și copiii lor, am dezvoltat un program distractiv, dar în același timp educativ, care se pliază pe nevoile fiecărui cursant în parte, fie el de 6 sau de 60 de ani. Astfel, vrem să le arătăm celor care vin să învețe germana la noi, că învățatul limbii germane nu este doar ușor, dar și distractiv”, a afirmat Genela Scheffal, Managing partner Scheffal & Scheffal SRL.

Lansare proiect: „COMPETENT ŞI OCUPAT PE PIAŢA MUNCII” POSDRU/168/6.1/S/146180

Baia Mare, Nr.2175 /20.10.2014
„Asociația Centrul de Cercetare și Formare a Universității de Nord Baia Mare” anunță lansarea proiectului POSDRU/168/6.1/S/146180 „Competent şi ocupat pe piaţa muncii!”.

Chef Florin Dumitrescu și-a lansat o linie de produse care îi poartă semnătura

Juratul din show-ul ”Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor” de la Antena 1 și-a lansat pe piață o linie de produse care îi poartă semnătura. Parte dintr-o gamă pe care intenționează să o dezvolte pe viitor, sandwich-urile semnate chef Florin Dumitrescu se găsesc de azi pe piață și sunt realizate după rețete proprii, cu ingrediente proaspete, fără conservanți sau aditivi.

Chef Cătălin Scărlătescu și-a lansat site

Juratul show-ului “Hell’s Kicthen – Iadul Bucătarilor” de la Antena 1 și-a lansat site-ul pe care îl puteți accesa aici. Conceput ca o carte de vizită a temutului jurat, website-ul oferă informații despre cariera sa, noutăți legate de activitatea lui, dar și o secțiune specială de unde se pot achiziționa obiecte ce poartă semnătura chef Scărlătescu.

Sunt un curv își face apariția în Club A, Vineri, 17 Octombrie

Sunt un curv, cel mai nou roman al lui Leonard Ancuța va avea lansarea oficială în Club A, vineri, 17 octombrie, ora 19.00, în prezența scriitorilor Octavian Soviany, Dan Mihuț și Cătălin Marin, alături de autor.

Asociatia Work at Home Moms (WAHM) impreuna cu Editura Creanga Fermecata organizeaza lansarea cartii “POVESTEA PADURII” de Ileana Vasilescu

Asociatia Work at Home Moms (WAHM) impreuna cu Editura Creanga Fermecata organizeaza lansarea cartii “POVESTEA PADURII” de Ileana Vasilescu. Evenimentul va avea loc in Bucuresti, joi 31 Iulie 2014, la Casa Rudolf Steiner (str. Visinilor nr. 17, langa Hala Traian), intre 18:30-20:00.