
Oare cum devine filosemit un editorialist de la Adevărul? Ei bine, aflăm chiar din editorialul filosemitului, publicat în Adevărul, intitulat, în mod destul de previzibil, Cum am devenit filosemit.
Ca mulți editorialiști care n-au inimă să lase mizeria cotidiană să se scurgă în rigola uitării, și acest editorialist îşi începe scurta operă prin a deplânge incompetenţa TVR-iştilor, cei care au difuzat celebrul colind cu jidovii, acela în care se spune că jidovii sunt buni, da, dar numai dacă ies pe hornul casei sub formă de fum.
Apoi, după ce editorialistul se asigură că cititorului îi este clar contextul care i-a reactivat filosemitismul, trece direct la subiect: el, editorialistul Ghibuţiu, este un prieten al evreilor, adică un filosemit, întrucât el, personal, a trăit de la egal la egal cu evreii, și asta la propriu, fiindcă vecinii săi de palier erau evrei.
Apoi, autorul sare (slavă Domnului!) peste pasajele în care ar fi descris casa copilăriei sale, cu tabloul RĂPIREA DIN SERAL din sufragerie și cu filmul PĂSĂRICILE de Alfred Kitschcock în minte, și trece direct la descrierea evreilor care i-au îmbogățit cei mai frumoși ani.
Acești evrei sunt trei la număr (nici nu este nevoie de mai mulți pentru a impresiona un copil sensibil), iar pentru ele autorul nu are decât cuvinte de laudă:
1. Nenea Radu: “… hâtru nevoie mare, s-a prăpădit primul”
2. Domnul Moreno: “… era foarte blajin, asta e cam tot ce îmi pot aminti”
3. Doamna Moreno: “…o companie adorabilă„
Şi… cam asta-i.
Cu atâtea amintiri frumoase, nu-i de mirare că omul a devenit filosemit. Mai că-ți vine te întrebi dacă, nu cumva, și cei trei semiți au devenit filoghibuți.
Dar cine-i ghibuțul?
Tot el spune: „Am fost publicat în „Realitatea evreiască“ (…) îmi place să cred, nu pentru că domnul Vainer a fost colaborator apropiat al tatălui meu.„
Nu, dragă, stai liniştit, nu ai fost publicat pe pile, eşti talentat, Mazel Tov!
Apropo, tu eşti ăla care scris celebra, zicală „fereşte-mă, Doamne, de prieteni, că de duşmani mă feresc singur„?
Bunăăăă… foarte bună.
PAMFLET & SATIRĂ
Șalom! Un filosemit adevărat spune adevărul în Adevărul