Aniversarea celor 3 ani de la introducerea chirurgiei bariatrice la Brasov, in premiera la Spitalul Sf. Constantin, a adus impreuna peste o suta de cazuri de succes, povesti inspirationale si nu in ultimul rand,
oameni deosebiti care au reusit cu ajutorul echipei de medici chirurgi din Brasov sa redobandeasca sansa la o noua viata.
Incepand cu 2011, Spitalul Sf. Constantin din Brasov a initiat un program de chirurgie bariatrica, in cadrul caruia poate fi efectuata toata gama de interventii pentru tratarea obezitatii, devenind in ultimii ani cea mai eficienta modalitate de a combate obezitatea si excesul ponderal, cu rezultate remarcabile pe termen lung. 3 ani mai tarziu, succesul acestui program se reflecta in experienta si profesionalismul medicilor, conditiile de internare la standarde internationale si renumele cazurilor complexe, insa cu final fericit: cei 145 de pacienti supusi chirurgiei obezitatii au reusit sa slabeasca impreuna peste 3 tone si 600 de kilograme!
„Cel putin o data pe an, o intalnire cu fostii nostri pacienti prinde foarte bine, mai ales ca multi au venit din toate colturile tarii intocmai in semn de multumire pentru noul drum deschis de chirurgia bariatrica. Ei sunt cu adevarat niste luptatori si merita sa-si sarbatoreasca acest nou inceput. Nu pot decat sa ma bucur de evolutia acestora si sa doresc cat mai multi ani inainte acestui proiect initiat de Spitalul Sf. Constantin. Fiecare interventie isi are propria poveste si propriul grad de dificultate in functie de specificatiile sau starea de sanatate a persoanei. Nici un caz nu se aseamana cu celalalt, fiecare dintre acestea ne-au solicitat grija, aptitudinile si expertiza intr-un fel sau altul”, declara dr. Bogdan Moldovan – sef sectie chirurgie Spitalul Sf. Constantin Brasov.
Printre acestea se afla si doamna Monica Moraru, o fosta profesoara de dans modern care se misca impecabil pe ring si isi inspira elevii sa-si urmeze pasiunea de a dansa cu gratie si naturalete. Cu toate acestea, in urma cu nici o jumatate de an, doamna Monica se confrunta cu probleme grave de sanatate cauzate de obezitate: avea 170 de kilograme si cu greu facea cativa pasi. Totul a inceput de cand a aflat vestea ca fiul sau este bolnav de leucemie. In urma socului adus de aceasta veste grea, desi ulterior s-a dovedit ca doctorii se inselasera, a inceput sa se ingrase tot mai mult.
„Nu stiu ce s-a intamplat cu organismul meu, a fost dat peste cap si am pus pana la 170 de kilograme. Totul s-a declansat pe baza de stres si din profesoara supla care eram, am inceput sa ma ingras foarte mult. Viata mea a sarit in aer efectiv. Am tinut diferite diete care nu au dat absolut nici un rezultat si…cred ca eram pe ultima suta de metri.”, povesteste doamna Monica Moraru.
Profund miscata de povestea doamnei Monica, o fosta eleva, Iulia, s-a inscris in competitia „Dansez pentru tine”, special pentru a-si ajuta profesoara sa reinceapa o noua viata, lipsita de povara obezitatii.
Salvarea a venit din partea echipei de medici specializati in chirurgia bariatrica din cadrul Spitalului Sf. Constantin din Brasov, care au realizat gratuit procedura Gastric Sleeve si au ajutat-o sa scada in greutate cu 54 de kilograme. Profesoara a reluat lectiile de dans si starneste admiratia si inspiratia elevilor sai prin motivatia deosebita si dorinta de a nu renunta.
„Daca nu era Iulia si in primul si in primul rand, domnul doctor Bogdan Moldovan, care sa ma salveze, nu cred ca astazi mai stateam de vorba”, spune Monica Moraru.
Aceasta este doar una dintre zecile povesti de succes pe care cei trei ani de chirurgie bariatrica realizata in cadrul Spitalului Sf. Constantin au reusit sa le scrie alaturi de pacientii sai, prin dedicatia, grija si profesionalismul echipei de medici implicati in acest proiect. Centrul brasovean reuneste intreaga gama de interventii pentru tratarea afectiunilor corelate cu excesul ponderal si se afla printre cele mai bune din tara in domeniu, fiind totodata prima unitate privata din provincie care ofera asemenea prestatie medicala.
Pentru mai multe detalii despre Spitalul Sf. Constantin, accesati www.spitalulsfconstantin.ro