Un urs a fost văzut, joi seară, pe Bulevardul Ferdinand din staţiunea montană Sinaia, autorităţile emiţând un mesaj RO-ALERT pentru avertizarea populaţiei.
De asemenea, zona va fi asigurată de o ambulanţă SMURD de la Detaşamentul Sinaia, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.
De la începutul anului şi până în prezent, au fost emise 18 mesaje RO-ALERT ca urmare a prezenţei urşilor în zonele locuite, a precizat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Andreia Ursachi.
Cele mai multe avertizări au fost emise pentru Azuga (6), Cornu de Jos (3) şi Sinaia (3).
Anul trecut, doar în luna mai au fost emise peste 20 de alerte de urs.
Editor : Liviu Cojan
