Primii vorbitori de limbă bască, cea mai veche limbă din Europa și singura de pe acest continent care nu este înrudită cu nicio altă limbă cunoscută, au ajuns în America în timpul goanei după aur din California, la mijlocul secolului al XIX-lea. Astăzi, în jur de 16.000 de americani de origine bască trăiesc în orașul Boise din Idaho, iar moștenirea lor culturală poate fi observată în cele peste 25.000 de mesaje în limba bască pe care strămoșii lor le-au sculptat în copacii din vestul Statelor Unite.
Când a introdus proiectul de lege 561 în legislatura statului Idaho, Ted Hill nu se aștepta că inițiativa sa va stârni controverse la nivel internațional.
Inițial, legea propusă de republican interzicea arborarea unor steaguri non-statale de către guvernul local – o decizie menită să îi împiedice pe oficialii locali din Boise să afișeze steagul comunității LGBT, potrivit The Economist.
Președintele Țării Bascilor din nord-estul Spaniei a trimis la începutul anului o scrisoare prin care își exprima îngrijorarea legată de consecințele pe care proiectul de lege propus de Hill le-ar avea asupra festivalului basc Jaialdi, organizat în orașul Boise în fiecare an, când cei aproximativ 40.000 de participanți flutură Ikurrina, drapelul basc.
Îngrijorat de riscul ca proiectul său de lege să nu fie votat, Hill a introdus o excepție pentru Ikurrina.
Păduri alpine transformate în cărți de istorie
După ce perioada de vârf a extragerii aurului din California a trecut, vorbitorii de limbă bască din America au trecut la creșterea oilor. Întrucât ciobanii petreceau mult timp singuri în sălbăticie, aceștia au început să sculpteze mesaje și desene în copacii din zonele pe unde își aduceau ei turmele să pască: vara și primăvara, la munte, toamna și iarna, în văi.
Departe de familiile și patria lor, ei au folosit aceste mesaje scrise în limba lor maternă pentru a-și transmite gândurile, emoțiile și cât de mult le era dor de „gure ama” (mama noastră), a explicat Inaki Arrieta Baro, bibliotecarul șef al Bibliotecii Basce Jon Bilbao din cadrul Universității din Nevada, Reno.
Între coasta Pacificului și statul Wyoming, poveștile comunităților de imigranți basci din vestul Statelor Unite din secolele XIX și XX pot fi citite pe scoarța moale a plopilor tremurători americani, transformând pădurile alpine în cărți de istorie.
De la nume și imagini de benzi desenate până la omagii aduse orașului natal și mesaje politice scrise în euskara, cea mai veche limbă vie din Europa, aceste dendroglife oferă indicii inedite despre viața unor oameni care au fost, de cele mai multe ori, dați uitării.
„Aceste dendroglife reprezintă un filtru prin care să înțelegem comunitatea de imigranți și ciobani basci”, a mai spus Arrieta Baro pentru BBC.
Cu toate că bascii nu se pricepeau la creșterea unor turme mari de oi atunci când au ajuns în America, aceștia au adoptat această ocupație de nevoie; în primul rând, pentru că nu știau aproape deloc să vorbească engleza.
Euskara, unul dintre marile mistere lingvistice ale Europei
Vorbită astăzi de peste 900.000 de oameni din regiunile basce de ambele părți ale Munților Pirinei, limba lor este unul dintre marile mistere lingvistice ale Europei: nu este înrudită cu nicio altă limbă vie și era vorbită în aceste zone și înainte de răspândirea limbilor indo-europene.
Faptul că euskara este singura supraviețuitoare dintr-o familie de limbi necunoscute ce își au originile în perioada neolitică amplifică și mai mult misterul unor mesaje precum „Gora euskadi” (Trăiască Țara Bascilor) scrise pe copaci aflați la mii de kilometri depărtare de locurile la care fac referire.
De când cercetătorii au început să studieze aceste dendroglife, în anii ‘60, copacii însemnați de ciobanii basci au atras atenția tot mai multor academicieni, urmași ai acelor imigranți și persoane interesate de aceste artefacte culturale unice.
Cele mai multe conțin scurte poeme, mesaje erotice, portrete umane și figuri animale; în mod surprinzător, printre acestea nu s-a găsit niciun desen cu oi. În schimb, fermele și alte clădiri tipice din Țara Bascilor desenate de ciobani arată că lor le era dor de casă.
Unele ilustrații sunt atât de clare încât Arrieta Baro crede că a identificat o gravură cu primăria din orașul Iruna (Pamplona). Așa numiții „arbori-calendar” arată că ciobanii se întorceau cu oile în aceleași locuri în fiecare an.
„În mod tradițional, țăranii și fermierii basci, datorită naturii orale a societății lor, scriau puțin sau chiar nimic”, a scris Joxe Mallea Olaetxe. „Dar, în vestul Americii, acești oameni aproape analfabeți erau cumva convinși să se schimbe și să înceapă să scrie, nu cu stiloul pe hârtie, ci cu cuțitele pe copaci.”
Inscripțiile sunt, însă, fragile. Plopii tremurători rareori trăiesc mai mult de 100 de ani, iar seceta, incendiile de vegetație și bolile îi distrug și mai repede. În jur de 80% din copacii identificați de unul dintre cercetători au murit deja.
A existat o vreme, la finalul anilor ‘70, când părea că limba și cultura bască avea să dispară în America, a spus fostul primar al orașului Boise, Dave Bieter.
Acum, când joacă Mus, un joc de cărți din Țara Bascilor, Bieter spune că o treime din jucători vorbesc limba. În SUA, există în jur de 40 de cluburi basce, în special în statele din vestul țării.
Editor : Raul Nețoiu
About the Author
