Când celebra trupă rock Queen a întrebat într-una dintre melodiile sale: „Cine vrea să trăiască veșnic?”, întrebarea era una retorică, dar pentru mulți oameni răspunsul a fost „Da”. Acum, un nou studiu sugerează că viața veșnică ar putea fi imposibilă din punct de vedere științific, chiar dacă ar fi cumva descoperit de către cercetători medicamentul perfect împotriva îmbătrânirii, arată un material publicat de Science Alert.
Dacă oamenii de știință ar reuși să depășească toate celelalte aspecte ale îmbătrânirii, oamenii tot nu ar putea trăi veșnic, arată noua cercetare. Mutațiile aleatorii ale ADN-ului ar continua să se acumuleze în celulele noastre până când organismul nu ar mai putea funcționa.
Simulările efectuate de o echipă de la Institutul Skolkovo de Știință și Tehnologie din Rusia sugerează că acest proces ar putea impune o limită fundamentală asupra duratei de viață a omului, majoritatea oamenilor trăind nu mai mult de aproximativ 150 până la 190 de ani în acest scenariu optimist. Aceasta reprezintă aproximativ dublul longevității actuale a oamenilor, de circa 79 de ani în circumstanțe favorabile, dar rămâne totuși o limită strictă a duratei de viață a omului.
Însă, mai degrabă decât să prezică cât de mult ar putea trăi oamenii, cercetătorii afirmă că analiza derulată de ei oferă o nouă modalitate de a măsura contribuția diferitelor procese biologice la îmbătrânire.
„Prezentăm astfel un cadru robust pentru evaluarea impactului mutațiilor somatice asupra îmbătrânirii și propunem o abordare nouă pentru modelarea îmbătrânirii”, scriu aceștia într-un articol publicat în revista npj Aging.
Care este limita biologică a vieții umane?
Cercetătorii afirmă că acest cadru ar putea ajuta oamenii de știință să estimeze în ce măsură diferite procese biologice contribuie la îmbătrânire, putând contribui la identificarea mecanismelor care ar trebui să fie prioritare în eforturile de încetinire a acestui proces.
Pe măsură ce îmbătrânim, riscul de a dezvolta anumite boli crește exponențial. Cancerul, bolile cardiace și demența sunt unele dintre cele mai frecvente afecțiuni – și cauze de deces – în rândul persoanelor în vârstă.
Îmbătrânirea nu se rezumă însă doar la boli. De-a lungul vieții, ADN-ul nostru acumulează treptat mutații aleatorii. De fiecare dată când o celulă se divide, pot apărea mici erori în ADN-ul nostru. Organismele noastre sunt foarte eficiente în repararea acestor leziuni – dar nu sunt perfecte.
În timp, aceste mutații somatice se acumulează. Majoritatea sunt inofensive, în timp ce câteva pot contribui la apariția unor boli precum cancerul.
Însă, chiar dacă toate aceste boli legate de vârstă ar putea fi cumva prevenite, mutațiile ar continua să se acumuleze, afectând treptat funcționarea celulelor noastre, potrivit noii analize.
Sub conducerea biologului computațional Dmitrii Kriukov, cercetătorii au pus o întrebare aparent simplă: dacă toate celelalte caracteristici ale îmbătrânirii ar putea fi cumva eliminate, ar mai limita oare doar mutațiile aleatorii ale ADN-ului durata de viață a oamenilor?
Oamenii nu vor putea trăi veșnic
Cercetătorii au elaborat, așadar, acest model matematic care a cuantificat sistematic modul în care rata mutațiilor ADN-ului afectează principalele organe ale corpului și au folosit aceste informații pentru a calcula durata de viață a unei populații umane lipsite de boli legate de vârstă.
Răspunsul a fost surprinzător de optimist – cel puțin în comparație cu longevitatea umană actuală. În funcție de model, durata medie de viață a variat între 146 și 194 de ani, arată Science Alert.
Câțiva indivizi excepționali ar putea, teoretic, să trăiască mult mai mult, dar nimeni nu ar trăi veșnic. „Aceasta este o estimare matematică, nu date experimentale”, a observat Kriukov.
Duratele maxime de viață calculate „nu reprezintă un verdict al inevitabilității”, a spus el, „dar evidențiază faptul că mutațiile somatice, deși surprinzător de slabe ca factor de îmbătrânire de sine stătător, pot deveni critice atunci când sunt combinate cu alte mecanisme”.
Interesant este faptul că cercetătorii au descoperit că unele celule sunt mai rezistente decât altele. Multe țesuturi, precum pielea și ficatul, înlocuiesc constant celulele vechi cu altele noi și, teoretic, pot continua această reînnoire pentru o perioadă foarte lungă de timp.
Alte organe vitale sunt mai puțin rezistente. Celulele din inimă și creier sunt în mare parte de neînlocuit, așa că ele continuă să acumuleze mutații pe măsură ce anii trec. Echipa a descoperit că tocmai aceste celule cu durată lungă de viață impun cele mai stricte limitări asupra duratei de viață.
Cercetarea a evidențiat o altă observație interesantă. Ideea că acumularea mutațiilor ADN-ului ar putea fi cauza fundamentală a îmbătrânirii este dezbătută de zeci de ani și stă la baza teoriei îmbătrânirii prin mutații somatice. Studii anterioare au arătat că mutațiile se acumulează pe parcursul vieții, dar întrebarea dacă acestea, singure, ar putea explica îmbătrânirea a rămas controversată.
Lucrarea lui Kriukov și a echipei sale sugerează că mutațiile somatice sunt probabil doar o parte a poveștii îmbătrânirii. Dacă mutațiile, singure, stabilesc o durată medie de viață de aproximativ 156 de ani, iar oamenii trăiesc în prezent mult mai puțin, atunci și alți factori ar trebui să impună limite, concluzionează materialul publicat de Science Alert.
Citește și:
Această descoperire vine să susțină o opinie din ce în ce mai răspândită, potrivit căreia îmbătrânirea este un proces complex, la care contribuie numeroși factori – și că identificarea și înțelegerea acestor factori individuali ar putea fi esențiale pentru o viață fericită și sănătoasă la bătrânețe.
Oamenii de știință subliniază faptul că lucrarea lor reprezintă doar o parte a tabloului de ansamblu, iar rezolvarea acestei probleme va necesita, probabil, o colaborare între numeroase domenii.
„Cercetarea noastră reprezintă un prim pas esențial în direcția descompunerii procesului de îmbătrânire în componente mecaniste cuantificabile”, scriu ei. „În cele din urmă, includerea altor factori majori ai îmbătrânirii ar putea deschide calea către o teorie mecanistă cuprinzătoare a îmbătrânirii. Realizarea acesteia ar necesita eforturi coordonate ale mai multor grupuri de cercetare – o perspectivă provocatoare, dar tot mai realizabilă în viitorul apropiat.”
Editor : C.A.
About the Author
