Există numeroase întrebări cu privire la modul în care un număr atât de mare de persoane a reușit să treacă granița teritoriului spaniol, care este păzită cu strictețe. Unii cunoscători ai situației sugerează că era în desfășurare un joc geopolitic mai comple, scrie jurnalistul Isambard Wilkinson, corespondent pentru The Times în Spania.
Situat la o oarecare distanță de medina istorică a orașului Rabat și de cartierele sale moderne împodobite cu plante colorate, palatul regal ascunde multe dintre secretele Marocului. În interiorul complexului întins se află unele dintre birourile „makhzenului”, așa cum sunt denumite colectiv curtea regelui, serviciile de securitate și alți înalți funcționari.
Considerat similar cu „statul paralel” (deep state, în original, în limba engleză, n.r.), tocmai „makhzenul” deține răspunsul la enigma care îi frământă pe diplomații occidentali în legătură cu criza imigrației din Ceuta: a fost aceasta orchestrată de autorități sau a fost o fugă în masă generată de rețelele sociale?
Întrebarea planează asupra incidentului: cum au reușit zeci de mii de oameni să treacă una dintre cele mai bine păzite frontiere ale Europei? Ce a transformat zvonurile online în cea mai mare trecere în masă din istoria Ceutei — urmată de întoarcerea voluntară a majorității migranților în câteva ore?
În timp ce bilanțul uman domină titlurile din presă, iar reacția politică a polarizat rapid opiniile în Europa și Statele Unite, cauza fundamentală a crizei rămâne contestată.
Marocul susține că valul a fost determinat de dezinformarea de pe rețelele sociale, de traficanții de persoane și de o neînțelegere generalizată a unei hotărâri recente a Curții Supreme spaniole privind returnarea migranților care sosesc pe mare. Rabat a raportat 11 decese pe partea sa de frontieră, în timp ce Spania afirmă că cel puțin 72 de persoane au murit în timpul traversărilor. Puțini contestă faptul că zvonurile s-au răspândit rapid online sau că disperarea economică a alimentat exodul din nordul Marocului, unde șomajul în rândul tinerilor rămâne ridicat.
Totuși, acești factori nu pot explica singuri amploarea și viteza extraordinare ale traversărilor.
Pedro Sánchez, prim-ministrul spaniol, a evitat să critice Rabatul, dar Juan Jesús Vivas, șeful guvernului din Ceuta, a exprimat ceea ce mulți oficiali spanioli au spus în privat.
„Este imposibil ca 60.000 de persoane să intre fără aprobarea guvernului marocan”, a afirmat el.
Acest episod amintește inevitabil de anul 2021, când aproximativ 10.000 de migranți au intrat în Ceuta după ce Marocul a relaxat controalele la frontieră în timpul unui conflict diplomatic legat de decizia Spaniei de a-l primi pe Brahim Ghali, liderul opoziției față de controlul exercitat de Maroc asupra Saharei Occidentale, teritoriu disputat.
Relațiile au fost restabilite după ce Sánchez a susținut propunerea Marocului privind autonomia Saharei Occidentale în 2022. Mai mulți analiști consideră că iritarea Rabatului de această dată a provenit din recenta vizită a lui Sánchez în Algeria, principalul rival regional al Marocului și, odată cu criza energetică din Europa, din nou un important furnizor de gaze naturale pentru Spania.
În Maroc, un stat polițienesc în care puțini îndrăznesc să se pronunțe împotriva autorităților, un observator de lungă durată care are legături cu „makhzenul” s-a întrebat dacă tinerii săraci care călătoreau din orașe precum Casablanca reacționau într-adevăr la o hotărâre complexă a unei instanțe spaniole.
„Este, în esență, o dispută legată de Algeria”, a spus el. „A fost o mișcare prost gândită, deoarece transmite Europei mesajul că Marocul este un partener nesigur.” Considerat un exemplu de succes în domeniul turismului, Marocul este un bastion al islamului moderat și al stabilității într-o regiune instabilă. Partener de informații foarte apreciat în lupta împotriva terorismului islamic, Rabat este un aliat strategic al SUA, Marii Britanii și Israelului, un important partener comercial pentru Europa și o poartă de acces comercial către Africa.
Observatorul a remarcat că trecerile la graniță au coincis cu ceremonia de jurământ de loialitate care a urmat discursului regelui Mohammed cu ocazia Zilei Tronului, în care acesta a sărbătorit realizările Marocului, expunând în schimb frustrările tinerilor marocani și „aducând prejudicii reputației regatului”. El a adăugat că decizia ar fi putut fi rodul rivalităților interne din cadrul makhzenului, pe măsură ce curtenii se luptă pentru putere, în timp ce regele, vizibil slăbit în timpul discursului său, suferă de o boală cronică.
Moulay Hassan, prințul moștenitor în vârstă de 23 de ani, iese din ce în ce mai mult din umbra regelui, într-o atmosferă pe care comentatorii marocani au descris-o drept „o atmosferă de sfârșit de domnie”.
Tatăl său a fost criticat în ultimii ani pentru absențele prelungite și pentru relația sa strânsă cu Abubakr Abu Azaitar, un campion de arte marțiale mixte în vârstă de 40 de ani, care a fost condamnat în Germania pentru o serie de infracțiuni, inclusiv agresiune.
Sărăcia rămâne principala provocare a Marocului. Anul trecut au izbucnit proteste ale generației Z după moartea a cel puțin opt mame într-o maternitate din Agadir. Protestatarii au criticat cheltuielile pentru stadioanele de fotbal destinate Cupei Mondiale din 2030, cerând în schimb locuri de muncă, o educație mai bună și servicii medicale.
Observatorul a subliniat, de asemenea, relația din ce în ce mai strânsă a Marocului cu președintele Trump, care, cu doar câteva zile înainte de criză, a anunțat că o autostradă care traversează Sahara Occidentală, controlată de Maroc, a fost numită după el, salutând gestul ca fiind „o mare onoare”.
Această căldură contrastează puternic cu relația din ce în ce mai tensionată a lui Trump cu Sánchez, pe care l-a criticat public în legătură cu cheltuielile de apărare ale NATO, migrația și pozițiile Spaniei privind războiul din Iran, Israel și Gaza. Trump a profitat ulterior de traversările de la Ceuta, îndemnând americanii să „își amintească acea imagine” ca dovadă a eșecului politicilor europene privind frontierele.
Observatorul a susținut că Marocul ar fi putut calcula că legăturile sale strânse cu Washingtonul îi ofereau acoperire diplomatică pentru o poziție regională mai fermă.
José Ciro Martínez, lector de științe politice la King’s College London, consideră că comportamentul forțelor de securitate marocane nu poate fi considerat doar un eșec operațional.
„Forțele de ordine marocane, de obicei eficiente și nemiloase, au permis, dacă nu chiar au facilitat, deplasarea masivă a marocanilor către granița cu Ceuta”, a spus el. „Nu este posibil ca acest lucru să se întâmple fără cunoștința și autorizarea guvernului.”
El a afirmat că Rabat îi reamintea Madridului costul politic al restabilirii relațiilor cu Algeria.
Riccardo Fabiani, directorul de proiect pentru Africa de Nord la International Crisis Group, a oferit o evaluare mai prudentă. „Marocul a facilitat sau a permis ceea ce s-a întâmplat în Ceuta”, a spus el. „Nu au orchestrat neapărat criza.” Deși a susținut că autoritățile marocane nu ar fi putut, în mod plauzibil, să nu fie la curent cu mobilizarea online sau cu deplasarea a mii de persoane către frontieră, el a afirmat că nu există dovezi că operațiunea a fost planificată meticulos sau dirijată personal de Mohammed.
„Această acțiune ar fi putut fi decisă la un nivel destul de înalt în cadrul forțelor de securitate, fără a fi necesară implicarea celor mai înalte autorități”, a spus el.
Potrivit unor oficiali citați de El País, serviciile de informații spaniole consideră că exodul nu a fost planificat de Rabat, ci a reprezentat un act de oportunism. Zvonurile au declanșat mișcarea, dar autoritățile marocane ar fi ales să nu o oprească, exploatând ulterior criza pentru a-și consolida pretențiile de lungă durată ale Marocului asupra Ceutei și Melillei.
Un înalt oficial spaniol, însă, care a vorbit sub anonimat pentru The Times, a descris trecerile de frontieră drept „o operațiune hibridă” care a fost „instigată și permisă” de regimul marocan. El a susținut că Rabatul a exploatat diviziunile politice din Spania și reticența acesteia de a se confrunta cu Marocul.
„Responsabilitatea nu revine Ceutei, Melillei sau instanțelor spaniole”, a spus el. „Responsabilitatea revine unui regim incapabil să ofere propriului popor un viitor demn și care apoi instrumentalizează disperarea acestuia ca armă de presiune împotriva Spaniei.”
El a solicitat guvernului lui Sanchez să-i permită regelui Felipe să viziteze Ceuta și Melilla pentru a afirma suveranitatea țării.
Fabiani susține că acest episod ilustrează dependența strategică a Europei față de Maroc. „A fost o acțiune hibridă care poate fi negată în mod plauzibil”, a spus el.
„Costurile și riscurile sunt foarte mici, iar astfel poți transmite un mesaj criptic celeilalte părți.” În termeni mai generali, el a avertizat că dependența Europei de statele vecine în gestionarea migrației a creat o vulnerabilitate profundă. „Dacă migrația este singurul lucru care te interesează”, a spus el, „atunci devii vulnerabil în ceea ce privește migrația.”
Editor : B.E.
About the Author
