Iranul a supraviețuit unor sancțiuni severe impuse de Statele Unite încă din 1979 și mizează pe faptul că va putea face față și unor măsuri economice mai dure. În timp ce președintele Donald Trump amenință cu noi sancțiuni, analiștii avertizează că presiunea economică ar putea determina Teheranul să escaladeze conflictul, mai degrabă decât să cedeze, arată The New York Times într-o analiză.
În cei 47 de ani de la Revoluția Islamică, Statele Unite au adoptat măsuri succesive pentru a izola Iranul. Singura pauză importantă a venit după acordul nuclear din 2015, care a dus la relaxarea unor sancțiuni în schimbul limitării programului nuclear iranian. Trump a criticat însă acordul și a retras Statele Unite din acesta în 2018.
Președintele american a promis atunci o politică de „presiune maximă”, iar acum, în condițiile în care opțiunile militare sunt limitate, administrația sa amenință cu noi măsuri economice.
Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a avertizat săptămâna trecută cu privire la posibilitatea unor măsuri „nemaiîntâlnite până acum”. Printre acestea s-ar putea număra sancțiuni secundare împotriva unor țări precum China, care cumpără petrol iranian, precum și noi restricții asupra tranzacțiilor financiare.
Analiștii consideră însă că presiunea economică nu va determina neapărat Iranul să renunțe la controlul asupra Strâmtorii Hormuz. Dimpotrivă, Teheranul ar putea intensifica atacurile asupra aliaților Statelor Unite din Golful Persic.
„Economia Iranului se află într-o situație gravă, dar nu se prăbușește”, a declarat Danny Citrinowicz, expert israelian în probleme iraniene. „Mai important, este probabil ca regimul să recurgă la o escaladare a conflictului înainte de a capitula.”
Iranul s-a adaptat la sancțiuni
Sancțiunile americane și internaționale au contribuit la încheierea acordului nuclear din 2015. Atunci, liderul suprem Ali Khamenei a autorizat negocierile privind limitarea programului nuclear iranian, în schimbul înghețării unor active și al ridicării sancțiunilor.
După retragerea Statelor Unite din acord și reintroducerea sancțiunilor de către administrația Trump, Iranul s-a adaptat la un nivel ridicat de presiune economică. Teheranul și-a dezvoltat rute sofisticate de contrabandă și a identificat noi piețe, în special pentru petrol.
Deocamdată, Iranul insistă să mențină controlul efectiv asupra Strâmtorii Ormuz, în timp ce Marina americană continuă să blocheze zona. Câteva nave reușesc să treacă, însă traficul a scăzut cu peste 90% față de perioada de dinaintea războiului.
Economia iraniană este grav afectată, iar consecințele se resimt în rândul populației. Regimul de la Teheran a demonstrat însă, prin reprimarea violentă a protestelor și a disidenței, că este dispus să suporte costuri sociale importante pentru a-și menține controlul.
După ce a supraviețuit unui război israeliano-american pe care anterior îl considera una dintre cele mai mari amenințări, Republica Islamică și-a consolidat orientarea militaristă și autoritară.
Esmail Baghaei, purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, a declarat luni că noile măsuri americane nu vor avea „niciun efect asupra poziției Iranului”.
Suzanne Maloney, expertă în probleme iraniene și directoare pentru politică externă la Brookings Institution, consideră că presiunea economică va funcționa doar dacă Statele Unite și aliații lor pot rezista mai mult decât regimul de la Teheran.
„Rezistența noastră trebuie să fie mai mare decât cea a regimului iranian și nu este clar dacă acesta este un pariu bun”, a spus ea. „Economia Iranului a fost modelată de presiunea economică exercitată de SUA.”
Economia iraniană, afectată, dar încă funcțională
Economia Iranului suferă, însă efectele se manifestă treptat, în timp ce regimul menține un control strict asupra oricărei forme de protest popular.
De la începutul războiului, în februarie, economia iraniană și sectorul industrial s-au contractat simultan pentru prima dată în ultimii opt ani, potrivit lui Esfandyar Batmanghelidj, director executiv al Fundației Bourse & Bazaar, cu sediul la Londra.
Iranul se confruntă cu probleme precum inflația ridicată și slăbirea pieței muncii. Acestea nu vor conduce însă, în opinia analistului, la o schimbare politică.
Există și lideri iranieni profund îngrijorați de situația economică, care susțin încheierea cât mai rapidă a unui acord diplomatic cu Washingtonul. Conducerea pare însă unită în privința menținerii controlului asupra Strâmtorii Ormuz, considerată cea mai importantă pârghie de presiune și un instrument de descurajare împotriva unui nou război.
Iranul și-a consolidat, între timp, relațiile cu Rusia și China. Vinde cea mai mare parte a petrolului său, la preț redus, către China, care continuă să cumpere petrol iranian în pofida sancțiunilor internaționale.
Teheranul apelează inclusiv la mici rafinării chineze independente, cunoscute sub denumirea de „teapots”, care sunt mai puțin expuse sancțiunilor americane.
Iranul și-a dezvoltat, de asemenea, rețele de contrabandă și o așa-numită „flotă fantomă”, formată din petroliere care își transferă încărcăturile către alte nave pentru a ascunde originea petrolului.
În același timp, Teheranul și-a consolidat sectorul industrial, a redus importurile și utilizarea dolarului și a apelat la bănci străine și la schimburi de petrol contra mărfuri.
Petrolul, principala armă economică a Teheranului
După izbucnirea războiului și instituirea blocadei americane, Iranul a început să stocheze petrol atât pe uscat, cât și în petroliere mai vechi. O parte din petrol a fost transportată pe cale rutieră și feroviară, iar producția a fost redusă la unele sonde.
În iunie, când a fost semnat un memorandum de înțelegere cu Statele Unite și blocada americană a fost ridicată temporar, Iranul a profitat de perioada de acalmie.
Teheranul avea deja stocuri de petrol în afara Strâmtorii Ormuz, pregătite pentru export. La începutul acordului, Iranul a reușit să exporte încă aproximativ 80 de milioane de barili, înainte ca Washingtonul să reimpună sancțiunile și blocada.
Înaintea războiului, Iranul exporta aproximativ 1,8 milioane de barili de petrol pe zi. Creșterea prețului petrolului provocată de conflict a permis Teheranului să depășească în acest an ținta bugetară stabilită pentru veniturile din petrol, potrivit lui Brett Erickson de la Obsidian Risk Advisors.
Moneda iraniană rămâne puternic depreciată în raport cu dolarul, însă ritmul de depreciere a încetinit, la fel ca inflația.
„Nu ți-ai dori o inflație mai lentă și un curs de schimb al rialului mai scăzut decât înainte de război” dacă strategia se bazează pe presiunea economică, a spus Erickson.
Pentru ca politica de presiune economică să funcționeze, „trebuie să-i punem la pământ repede, nu să mai așteptăm încă nouă ani ca să se prăbușească”, a adăugat el.
O confruntare economică între Iran și Occident
Iranul mizează pe faptul că închiderea Strâmtorii Hormuz va exercita o presiune mai mare asupra administrației Trump și îl va determina pe președintele american să revină la masa negocierilor.
Teheranul speră ca anxietatea economică a aliaților Statelor Unite să crească suficient de mult încât Washingtonul să fie dispus să negocieze un acord acceptabil pentru Iran.
Economia mondială pierde milioane de barili de petrol pe zi, în timp ce rezervele strategice din Europa și Statele Unite sunt deja puternic diminuate. În același timp, atacurile Ucrainei asupra rafinăriilor rusești reduc și mai mult cantitatea de petrol disponibilă pe piață.
La nivel regional, producători importanți de energie precum Qatar, Bahrain, Irak și Kuweit sunt grav afectați de blocarea strâmtorii. Arabia Saudită, Qatar și Oman au cerut Washingtonului să evite o nouă escaladare militară, în condițiile în care Iranul are capacitatea de a lovi infrastructura energetică din regiune.
„Într-o bătălie a voințelor economice, este foarte incert dacă Occidentul va câștiga”, a declarat Maloney.
Iranul nu mai are încredere în promisiunile Washingtonului
Trump susține că războiul este necesar pentru a se asigura că Iranul nu va putea construi niciodată o armă nucleară.
După retragerea Statelor Unite din acordul nuclear din 2015, Iranul și-a intensificat însă activitățile de îmbogățire a uraniului, apropiindu-se de capacitatea de a deveni o putere nucleară militară, deși Teheranul a negat constant că urmărește construirea unei bombe atomice.
Moartea fostului lider suprem iranian a schimbat și mai mult ecuația. Fiul și succesorul acestuia, ayatollahul Mojtaba Khamenei, pare pregătit pentru o confruntare de lungă durată cu Statele Unite și este considerat de serviciile de informații americane mai flexibil în privința dezvoltării unei arme nucleare.
În Iran, încrederea în Trump este extrem de scăzută, iar acordul nuclear din 2015 este considerat un exemplu al promisiunilor americane care nu au fost respectate, potrivit lui Vali Nasr, expert în probleme iraniene și profesor la Johns Hopkins University.
În aceste condiții, Trump oferă Iranului foarte puține stimulente pentru redeschiderea Strâmtorii Hormuz, în condițiile în care Statele Unite nu s-au angajat să deblocheze active iraniene sau să ridice sancțiunile.
„Nu există pe masă nicio înțelegere rezonabilă pentru Iran”, a spus Nasr.
„Alegerea este între capitularea totală și lupta până la capăt”, a adăugat el. „Iar ei au pariat că singura cale de a obține o înțelegere mai bună este să accepte costurile acum și să țină sub presiune economia globală și pe domnul Trump.”
Citește și: NATO dă asigurări că poate aborda „oricare amenințare”. Reacția vizează în special Teheranul
Editor : C.A.
About the Author
