Liliana Ruse, jurnalistă Digi24 și pacientă oncologică, a vorbit marți seară despre lipsa citostaticelor și despre cât este nevoită să cheltuiască pentru a-și asigura singură tratamentele, în condițiile în care șeful Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu Moldovan, afirma luni că „în ultimul an și jumătate nu au existat discontinuități pentru medicamentele oncologice”. Jurnalista i-a dat replică și premierului Ilie Bolojan, care, întrebat despre același subiect, a spus că este un număr mic de pacienți care au nevoie de un anume medicament în tratarea unui tip de cancer.
„Să le spunem telespectatorilor că aseară (luni – n.red.), președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a spus foarte clar că nu există o criză a citostaticelor, că nu se pune problema de așa ceva, că au existat discontinuități acum un an, un an și ceva, dar s-a rezolvat, nu există. Astăzi, eu am spus, și susțin în continuare, că această criză există. Unul dintre medicamentele citostatice de care eu am nevoie pentru tratament nu se găsește în România de un an, cel puțin un an. Asta știu de la farmaciști și discutând cu alți pacienți mi s-a spus că de fapt de 10 ani sunt probleme cu acest tip de citostatic, pentru că într-adevăr este folosit într-un tip de cancere relativ rare”, a declarat Liliana Ruse marți, la Digi24.
Am spus public faptul că asta este o minciună, chiar o minciună, că eu mi-am cumpărat medicamentele, că voi fi nevoită în continuare să le comand din străinătate, pentru că ele se găsesc în Uniunea Europeană, doar că prețurile încep să devină greu de suportat pentru mine, și cred că pentru oricine, pentru orice familie cu venit mediu, dar mai ales pentru cei care nu au venituri, care nu pot să dea 1.000 de euro pe o cutie de Lomustină, pentru că atâta costă dacă vrei să o comanzi din Germania.
„Când l-am auzit pe domnul Horațiu Moldovan mi s-a făcut fizic rău”
„Este o cutie pe care o folosești, depinde de tipul de tratament, dar o cutie pe care o folosești, în cazul meu, în 4 luni, în alte cazuri într-o lună, o lună și ceva. Deci, nu este chiar ieftin. Sigur că e ieftin raportat la alte citostatice care ajung să coste zeci de mii… peste 10.000 de euro, dar ăsta este un tratament de care ne depinde viața, nu există altă variantă. Ăsta este tratamentul de linie, este medicamentul folosit în toată lumea pentru acest tip de cancer. Când l-am auzit pe domnul Moldovan aseară mi s-a făcut fizic rău, pentru că era în mod evident… hai, să nu plec de la premiza că a mințit, hai, să spun că nu a știut…
Putea să-și lase o marjă, putea să spună: «Domnule, lăsați-mă să mă interesez, pentru că nu știu să fie astfel de crize». Astăzi am făcut un experiment pe contul meu de social media și le-am cerut oamenilor să scrie dacă există medicamente, nu doar citostatice, ci medicamente care le lipsesc bolnavilor cronici . S-au adunat peste 1.000 și ceva de mesaje, câteva sute de medicamente, inclusiv oncologice și pentru bolnavi cronici. L-am văzut în seara asta pe Ilie Bolojan. Spre deosebire de domnul Moldovan, a recunoscut că există o problemă în furnizarea acestui tip de citostatic”, a completat jurnalista Digi24.
Domnul Bolojan a avut această paranteză: «E vorba despre un număr mic de pacienți care îl folosesc». Păi, și ce să facem? Am avut de ales fiecare dintre noi atunci când ne-am îmbolnăvit, că asta a fost soarta, ăsta ne-a fost norocul, ăsta e destinul și până la urmă se poate întâmpla oricui?
„Faptul că nu există un număr suficient de mare de pacienți care să aibă nevoie de acel citostatic îți dă dreptul ție ca stat să nu-l aduci, sau să-l aduci cu țârâita? Există în momentul ăsta pe stoc… cereri sunt, din câte am reușit să vorbesc, sunt câteva mii de cereri de cutii de Lomustină. Știți câte există? 17. Dar ele există doar fictiv, pentru că nu există în momentul acesta farmacie în România care să aibă Lomustină. Nu există. Și lasă că a dispărut Lomustina, că ea dispare sistematic de mult timp. A dispărut și cel mai eficient antiemetic, Granisetron. Nu se știe de ce, toate produsele respectivului producător au fost oprite de la vânzare pentru că ar fi o problemă la producție, dar nu la Granisetron, la altele. Și de două luni medicamentul a dispărut de pe piață. Sunt tot felul de înlocuitori care nu sunt, în multe cazuri, la fel de eficienți. Și întrebi, încerci să afli ce se întâmplă, când, cum și nu ai cu cine să vorbești”, a mai explicat Liliana Ruse.
„Nu mi se pare normal să mai suport o asemenea povară financiară”
Jurnalista a mai spus că are norocul să fie printre cei care își permit să cumpere medicamentele necesare, dar nu este normal să suporte ea aceste costuri.
În plus, sunt mulți care nu își permit astfel de cheltuieli și care sunt practic condamnați.
„Contabil și atât. Și multă lume îmi spunea: «A, tu ai noroc că ești jurnalist, tu poți să-ți faci rost». Nu mai vreau să le comand! Pentru că nu mi se pare normal să mai suport o asemenea povară financiară – pentru că iarăși o să facem odată o discuție despre ce înseamnă gratuitatea pentru pacienții cronici, în special pentru cei oncologici – dar nu mi se pare normal să comand, să trec tot timpul prin stresul ăsta că nu voi avea medicamentul, sau că nu va ajunge la timp, sau că, cine știe, nu voi avea fonduri suficiente să-l cumpăr. Am noroc, sunt printre cei care își permit, printre cei care au în jur familie și prieteni și care poate fi și a fost ajutat. Dar gândiți-vă câți oameni nu au șansa asta! Câți oameni mor pentru că statul a decis că sunt prea puțini la număr ca să facă ceva pentru ei.”
„Am crezut că nu aud bine, după care am început să plâng”
Întrebată cum este să vadă la televizor un politician spunând neadevăruri pe acest subiect, Liliana Ruse a răspuns că întâi a crezut că nu aude bine, după care i-au dat lacrimile.
„Prima dată am crezut că nu aud bine, că nu se poate, pentru că domnul Moldovan știa situația, îi mai spusesem și când mă întâlnisem aici la emisiune, îi spuneam: «Domne, e o problemă.» «Da, o să rezolvăm, o să facem…» Am crezut că nu aud bine, după care am început să plâng. Mi-au dat pur și simplu lacrimile și am început să plâng de neputință, de frustrare”.
„Nu mă omoară tratamentul, cât mă omoară acest stres”
„Și am simțit – și-mi pare rău că am simțit asta – am simțit ură. Pur și simplu ură, pentru că nu poți, nu poți să faci asta nimănui. Dacă era doar bolnavul Ruse în această țară, datoria ta era, ca stat, pentru bolnavul Ruse să rezolvi această problemă. Nu te-a interesat șapte luni ce s-a întâmplat cu bolnavul Ruse. Bolnavul Ruse s-a descurcat, și-a cumpărat tratamentul, are pentru câteva luni, nu știe ce o să facă pentru cealaltă jumătate de tratament. Dar, încă o dată, din fericire, mulțumesc lui Dumnezeu, familiei și prietenilor mei care nu m-au lăsat o secundă și n-am avut grija asta: „Doamne, ce fac, de unde iau bani, cum o să mă descurc mai departe?” Stresul este uriaș. Nu mă omoară tratamentul, cât mă omoară acest stres de a ști dacă găsesc sau nu medicamente.
Este, pentru oricine trece printr-o astfel de situație, pentru oricine care suferă de o boală cronică, această continuitate a tratamentului este de fapt baza pe care te susții. Te ridici din pat în ziua respectivă știind că vei rămâne în viață pentru că ai un medicament care asta face: te ține în viață. Or, în momentul în care tu îi tragi omului brusc tot eșafodajul pe care el se bazează și vii și practic îi anulezi toată speranța mințind, este înfiorător. Eu astăzi am zăcut mai mult ca după tratamentul pe care l-am făcut, pe care tocmai l-am încheiat. Am zăcut de neputință, am zăcut de faptul că o grămadă de lume mi-a scris: «Nu se poate așa ceva, faceți ceva, rezolvați ceva.» Eu nu vreau să se rezolve doar cazul meu și al Lomustinei, vreau să nu mai treacă nimeni prin asta. În măsura în care se poate, niciun stat nu e perfect, dar în momentul în care știi că există bolnavi cronici a căror viață depinde de un medicament, anunță public: „Stimate bolnav, medicamentul X nu se va găsi o perioadă…”, a mai povestit jurnalista Digi24.
„Fiecare viață are aceeași valoare. Eu și alții ca mine valorăm toți la fel”
„Cine poate, să-l cumpere din… cum am făcut și eu, din Ungaria. M-am interesat cât e în Bulgaria, m-am interesat cât e în Moldova, poate e mai ieftin. Mi s-a spus că din Turcia pot cumpăra. Asta te termină psihic. Toate momentele astea îți mănâncă resursa de energie pe care tu ar trebui să o pui în lupta cu boala. Și când apare câte cineva și-ți spune: «Nu-i adevărat, domne, ți se pare. Nu-i adevărat, se găsește». Sau… «da, sunt niște cazuri, dar sunt puține și atunci le lăsăm…». Nu, nu-i așa. Fiecare viață are aceeași valoare. Eu și alții ca mine valorăm toți la fel. Statul are aceleași obligații față de noi toți, punct. Și eu n-o să mă opresc, să fie clar, asta e o promisiune pe care o fac tuturor. Se va rezolva poate cu Lomustina, dar n-o să mă opresc și pentru fiecare dintre medicamentele astea care vor lipsi, o să duc o bătălie așa cum pot eu și cât pot eu”, a încheiat Liliana Ruse.
Editor : Liviu Cojan
About the Author
