Teancuri de bani și mașini de lux de sute de mii de euro. Asta au găsit anchetatorii în urma unor ample percheziții în Argeș, Vâlcea, Dolj și București.
Ancheta vizează o grupare de criminalitate organizată care ar fi folosit documente false în scopul diminuării taxelor vamale pentru importuri de autoturisme de lux aduse din Statele Unite.
În cooperare cu FBI, ancheta a scos la iveală suspiciuni privind comiterea unor furturi, înșelăciuni și tâlhării în America, urmate de spălarea banilor în România prin achiziția de case, autoturisme de lux și bijuterii.
Suspecții au fost duși la audieri la sediul DIICOT Constanța.
Acuzaţiile din dosar sunt de constituirea unui grup infracţional organizat şi folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate.
„Din probatoriul administrat a reieşit că, pe parcursul anului 2021, mai mulţi făptuitori, cetăţeni români, au iniţiat şi constituit o grupare de criminalitate organizată, în scopul obţinerii unor profituri materiale prin prezentarea de acte falsificate la autoritatea vamală, pentru a le permite diminuarea taxelor vamale datorate în cazul unor importuri de autoturisme de lux din Statele Unite ale Americii. În urma activităţilor investigative efectuate în cooperare cu reprezentanţii FBI, s-a stabilit că membrii grupului infracţional organizat au acţionat pe teritoriul SUA, unde au săvârşit infracţiuni de furt, înşelăciune şi tâlhărie, iar ulterior, sumele de bani astfel obţinute le-au spălat prin achiziţionarea unor proprietăţi imobiliare, autoturisme de lux şi bijuterii pe teritoriul României”, informează DIICOT într-un comunicat de presă.
Acţiunea se desfăşoară cu sprijinul poliţiştilor Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Unitatea de Investigare a Criminalităţii Transfrontaliere, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea, jandarmilor din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi Autorităţii Vamale Române – Biroul Vamal de Frontieră Constanţa Sud.
Editor : Liviu Cojan
