Luca Niculescu a anunţat că joi seară se depun lista miniştrilor şi Programul de guvernare la Parlament. „Suntem în proces de depunere”, a precizat acesta. Premierul desemnat a spus că este optimist în ceea ce privește votul de învestire, iar printre obiectivele executivului se numără indexarea pensiilor și creșterea salariului minim. „Este posibil să fie veşti bune şi aici”, a subliniat Niculescu. De asmenea, premierul desemnat a făcut referire și la miliardul de euro care trebuie plătit magistraților, spunând că va invita la dialog pe această chestiune.
„Încă suntem în proces de depunere. Depunem atât lista cât şi programul de guvernare chiar în aceste minute, deci, din respect pentru colegii dumneavoastră, nu o să spun care este lista”, a anunţat, joi seară, la Antena 1, premierul desemnat Luca Niculescu.
„Am văzut decizia de aseară a Partidului Social Democrat, vreau să le mulţumesc pentru că au decis să se alăture acestei guvernări, deci este deja un semnal important. Am văzut şi deciziile pe care le anunţă Partidul Naţional Liberal şi UDMR, precum şi Grupul minorităţilor, care a fost primul care şi-a anunţat susţinerea, şi vreau să le mulţumesc. În ceea ce priveşte PNL-ul şi UDMR, nu vor intra la guvernare, dar au anunţat că vor vota acest Guvern pentru că e momentul să ieşim din această criză politică despre care vorbim. Eu am spus că aveam toate variantele pe masă, un Guvern politic, un Guvern politic care să fie mixt, aşa cum probabil că va fi acesta, politicieni şi independenţi, sau un Guvern tehnocrat. Sigur că mi-ar fi plăcut să fie mai multe partide, să fim mai mulţi în această guvernare, dar înţeleg deosebirile dintre ele, diferenţele dintre ele, tensiunile dintre ele. Prioritatea era să fac un Guvern pentru România, un Guvern care să funcţioneze cu puteri depline după atâtea luni în care am avut interimat”, a mai declarat Niculescu.
„Mi-am asumat această responsabilitate alături de echipa cu care voi veni în fața parlamentarilor”, a afirmat premierul desemnat.
Întrebat dacă va trece de votul din Parlament, Niculescu a mărturisit că este optimist din acest punct de vedere.
„Toată lumea este de acord că trebuie să încheiem această criză politică. Oamenii nu mai suportă să vadă ce se întâmplă. Ei vor să existe o înțelegere între partide”, a subliniat Luca Niculescu.
În ceea ce privește programul de guvernare, Niculescu a spus că nu știe care sunt cifrele exacte ale bugetului, iar în mare nu sunt anunțate creșteri de taxe și impozite, „dar nu pot să promit nimic”.
„Există un program de relansare de economică, cu sprijin pentru IMM-uri, pentru întreprinderile românești, desființarea impozitului minim pe cifra de afaceri”, a precizat acesta.
„Ținta de deficit trebuie respectată. Cheltuielile pe care le vom face nu vor depăși această țintă. E nevoie și de grijă pentru oameni, ei trebuie să simtă că viaţa li se îmbunătăţeşte. Nu promit miracole, dar fac tot ce ţine de mine. Vor fi indexate pensiile, este un lucru pozitiv. Salariu minim este posibil să fie veşti bune şi aici. Veţi vedea cum va fi construit bugetul.
Despre miliardul de euro pe care Guvernul va trebui să îl plătească magistraţilor, Luca Niculescu a declarat că acest lucru „pune o presiune suplimentară pe buget, unul dintre primele lucruri este de a invita pe toţi cei care sunt parte şi să vedem ce soluţii putem găsi”.
Întrebat dacă noul executiv va fi de stânga sau de dreapta, premierul desemnat că „va fi un guvern pentru România. Sunt cei de la PSD, independeţii, iar noi avem câteva lucruri urgente de făcut, unele sunt de dreapta sau de stânga, dar va fi un guvern pentru această ţară”.
Editor : Liviu Cojan
