Potrivit documentului depus joi seara la Parlament, premierul desemnat Luca Niculescu propune crearea unei noi autorități care să centralizeze gestionarea principalelor mecanisme din industria de apărare.
„Adoptăm cadrul legislativ pentru Autoritatea Națională pentru Industria de Apărare (ANIA), în subordinea Prim-ministrului, construită pe structurile existente, cu personal și buget preluate prin transfer”, se arată în programul de guvernare.
Noua instituție ar urma să funcționeze ca punct unic de coordonare pentru operatorii de stat și privați din domeniu. Printre atribuțiile ANIA se numără elaborarea politicii industriale, autorizarea, licențierea și controlul produselor militare și cu dublă utilizare, precum și coordonarea cooperării industriale, a transferului tehnologic și a accesului la finanțări europene. Totodată, activitatea de cercetare-dezvoltare va fi corelată cu necesitățile de înzestrare.
Programul de guvernare stabilește și o serie de obiective pentru primele 100 de zile. Printre acestea se află publicarea portofoliului proiectelor SAFE și înființarea unei unități de audit al cooperării industriale.
Ținta anunțată este ca minimum 60% din valoarea contractelor SAFE să se reflecte în producție, mentenanță, dezvoltarea furnizorilor sau transfer tehnologic în România, iar respectarea acestui obiectiv să fie verificată pentru fiecare contract în parte.
Executivul își propune, de asemenea, reorganizarea ROMARM, care ar urma să devină un integrator național unic. Planul prevede fuziunea prin absorbție a filialelor și reorganizarea companiei în cinci sucursale, împărțite în funcție de domeniile de activitate.
În paralel, alte companii din industria de apărare, precum IAR, IOR, Avioane Craiova și Romaero, ar urma să treacă printr-un proces etapizat de restructurare.
Totodată, companiile de stat aflate în portofoliul Ministerului Economiei vor primi contracte de mandat care vor include indicatori de performanță și penalizări clare, în conformitate cu standardele OCDE.
Editor : Sebastian Eduard
