Ministerul Sănătăţii anunţă că anul acesta sunt autorizate şi prezente pe piaţă 4 vaccinuri destinate prevenirii gripei sezoniere. Cele pentru copii, adolescenţi şi vârstnici – Fluenz şi Efluelda – sunt disponibile în cantităţi suficiente în farmaciile din întreaga ţară. În schimb sunt disponibile doar 45.000 de doze de Vaxigrip şi Influvac în întreaga ţară.
„Coform informaţiilor furnizate de Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), pentru sezonul 2026-2027, în România sunt autorizate şi prezente pe piaţă 4 vaccinuri destinate prevenirii gripei sezoniere. Primele cantităţi din toate aceste produse au fost distribuite la nivel naţional în a doua jumătate a lunii septembrie”, anunţă, vineri, Ministerul Sănătăţii.
Potrivit sursei citate, vaccinul cu administrare intranazală destinat copiilor şi adolescenţilor (Fluenz), precum şi vaccinul destinat imunizării persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani (Efluelda), sunt disponibile în stocuri suficiente atât în farmacii, cât şi la distribuitorii de medicamente.
„În ceea ce priveşte celelalte două vaccinuri injectabile (Vaxigrip şi Influvac), cantităţile livrate în septembrie au fost consumate în cea mai mare parte. În prezent, mai există stocuri limitate în unele farmacii din ţară, însumând aproximativ 45.000 de doze din ambele produse (conform raportărilor de ieri). Menţionăm că farmaciile se aprovizionează direct de la furnizori, urmând circuitul obişnuit al oricărui medicament”, au transmis oficialii instituţiei citate.
Pentru a asigura continuitatea campaniei de imunizare, ANMDMR a derulat toate procedurile necesare împreună cu cei trei producători.
„Astfel, a doua tranşă de livrări va începe în cursul săptămânii viitoare, când vor fi distribuite la nivelul întregii ţări peste 350.000 de doze dintr-unul dintre vaccinurile injectabile, urmate de alte 250.000 de doze din celălalt produs, ce vor deveni disponibile până la finalul lunii octombrie”, precizează Ministerul Sănătăţii.
Specialiştii explică faptul că vaccinurile sunt medicamente cu cerinţe speciale de producţie şi control al calităţii, iar alocările pe ţări se stabilesc în avans.
„Pentru actualul sezon, României i-au fost alocate cantităţi superioare celor utilizate anul trecut, garantând astfel posibilitatea de vaccinare pentru toţi cei care doresc să se protejeze. Conform raportărilor centralizate, până la data de 11 octombrie s-au vaccinat deja 256.000 de persoane”, se mai arată în comunicatul citat.
Specialiştii de la Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) anunţă că a fost raportat primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon, fiind vorba despre un bărbat cu vârsta până în 65 de ani, din judeţul Cluj, care avea şi alte afecţiuni medicale şi nu era vaccinat. Săptămâna trecută, au fost înregistrate 201 cazuri de gripă clinică la nivel naţional şi 12 cazuri de gripă confirmată de laborator.
