În contextul în care protestele care au pornit de la nemulțumirile studenților au degenerat și s-au transformat în violențe de stradă în Franța, scriitorul român Matei Vișniec a subliniat, într-un interviu acordat Digi24, faptul că în această țară există o „cultură insurecțională, a străzii”. Dramaturgul român stabilit în Franța afirmă că există o cultură a protestului și una anticapitalistă. „Există forțe în Franța care împing, care cred că mai este posibilă o revoluție anticapitalistă”.
„Franța deține câteva recorduri absolute în spațiul occidental. În primul rând, este țara în care au avut loc cele mai multe revolte și revoluții, inclusiv insurecții, timp de 200 de ani. Există o cultură insurecțională, o cultură a străzii. Pentru francezi, strada, ca și Parlamentul, ca și sediile partidelor politice, este un loc unde se rezolvă problemele politice și strada are, în general, ultimul cuvânt. Francezii sunt foarte mândri când ies pe străzi, pentru că își amintesc de Revoluția franceză, Revoluția din 1830, Revoluția din 1848, Comuna din Paris și de 1968. Strada este un loc de efervescență, aș spune, naturală în Franța. După aceea, mai sunt și alte lucruri pe care trebuie le să înțelegem. Există o cultură a protestului și o cultură anticapitalistă. Există forțe în Franța care împing, care cred că mai este posibilă o revoluție anticapitalistă.
Să nu uităm că Franța a avut cel mai mare și cel mai puternic partid comunist din spațiul occidental. În același timp, a avut și cele mai puternice mișcări maoiste din spațiul occidental. Franța mai adună însă și cele mai multe resentimente din spațiul fostelor colonii. Sunt multe lucruri care intră în confluență și, în plus, Franța a avut un urbanism cu totul și cu totul special. Dintr-o mare generozitate, a construit cele mai multe cartiere cu locuințe ieftine, s-au oferit aproape gratuit populațiilor provenind din migrație sau din imigrație. S-au creat niște ghetouri și toate acestea intră într-o legătură organică.
Mai există și un partid de extremă stângă, este vorba de Franța Nesupusă, care are în spațiul occidental cea mai mare pondere parlamentară, iar acest partid se joacă cu focul și consideră că violența este legitimă, pentru că, de fapt, consideră că statul este violent, la rândul lui, prin măsuri economice care nu convin populației, prin reforma pensiilor și prin alte forme de gestiune neadecvată. Cam acesta este tabloul. Dificil de rezumat, dar posibil”, a afirmat dramaturgul român.
„Extremele au câștigat teren în fața partidelor tradiționale”
Întrebare: Cât de mult vor determina protestele ce se întâmplă la alegerile de anul viitor în Franța?
R: „În general, în aceste momente electorale, în Franța avem acest peisaj de efervescență, de dezbateri. Peste șase luni vor fi alegeri prezidențiale. Sigur că între timp și-a spus cuvântul și uzura, uzura puterii, Emmanuel Macron și, în general, dat fiind că puterea prezidențială este atât de mare în Franța, toate, până la urmă, se sparg în capul unui singur om. El, președintele, este vinovatul suprem și cel mai ușor de desemnat. În același timp, s-au acumulat în Europa foarte multe forțe extremiste care apasă. Franța nu este singura țară în care vedem extrema stângă și extrema dreaptă într-o ecuație foarte periculoasă, îndreptându-se spre o competiție la nivel prezidențial. Și în alte țări s-au întâmplat astfel de lucruri și se întâmplă astfel de lucruri.
De fapt, umanitatea trece în acest moment – sau și democrația este puțin uzată, dacă nu chiar mai mult – printr-o fază nefastă, când extremele au câștigat teren în fața partidelor tradiționale. Este un moment care ar trebui să ne dea de gândit, pentru că, dacă nu vom reînvăța să protejăm democrația și chiar să o reinventăm, aceste forțe extremiste se pot instala la putere pentru o vreme. Democrația poate fi pierdută foarte ușor, câștigată foarte greu și pierdută foarte ușor. Sigur că în Franța mai avem și dimensiunea islamului radical. Să nu uităm că există teritorii pierdute pentru Republica Franceză, unde islamul radical se înrădăcinează și organizează viața comunităților, în așa fel încât există o luptă continuă între statul francez, care vrea să controleze aceste mișcări care sunt puternice.
Ar trebui spus că în Franța avem și cea mai mare comunitate musulmană din țările occidentale și cea mai mare comunitate evreiască din țările occidentale. Deci există tensiuni care se structurează și un import de tensiuni din Orientul Apropiat”.
„Francezii nu călătoresc destul”
Î: Cum ar putea autoritățile să gestioneze situația?
Trăiesc în Franța din 1987, am lucrat și la BBC un an, apoi la Radio France Internationale timp de 32 de ani. Cineva care trăiește în Franța este obișnuit cu astfel de crize. De foarte multe ori s-a spus că este momentul cel mai grav, este momentul dezastrului, că suntem pe marginea prăpastiei și revine, aș spune, ca o cometă otrăvită această senzație. Francezii sunt nemulțumiți prin natura lor. Ori de câte ori se fac statistici privind gradul de optimism pe planetă, pe comunități, francezii sunt cam în ultimul sfert, adică sunt printre cei mai pesimiști, deși trăiesc într-un paradis. Există un scriitor francez pe care eu îl admir, Sylvain Tesson, care spune undeva: «Franța este un paradis în care oamenii se cred în infern». Și mai e ceva, un concept filosofic mai greu de abordat, care se poate rezuma prin fraza: «I s-a urât omului cu binele».
Francezii nu călătoresc destul, nu văd ce se întâmplă în alte zone ale Europei. Ei au problemele lor legate de economie, de pensii, de viitorul tinerilor, de faptul că s-au scumpit casele, materiile prime, energia și așa mai departe. Războiul din Ucraina nu aranjează nimic, pentru că francezii au impresia că se duc banii spre Ucraina, în loc să fie investiți în protecția socială, dar, în același timp, sunt puțini rupți de lume față de câte alte probleme sunt în răsăritul Europei și în alte zone ale globului”.
Citește și:
Editor : A.M.G.
About the Author
