Pauza din conflictul comercial dintre Washington și Beijing nu înseamnă că tensiunile au dispărut. Statele Unite încearcă să reducă dependența de resursele și tehnologiile chineze, în timp ce Beijingul își folosește poziția dominantă în industria mineralelor critice pentru a-și consolida influența. Miza depășește comerțul și ține de securitatea economică și militară a celor două țări, arată The Guardian într-o analiză.
Armistițiul a temperat conflictul comercial, dar niciuna dintre cele două țări nu a luat măsuri pentru a preveni izbucnirea unor noi ostilități.
Războaiele comerciale declanșate de Donald Trump au dispărut, în mare parte, din prim-planul știrilor. Temerile legate de noi tarife reapar din când în când, atunci când președintele SUA face declarații neașteptate – de exemplu, când amenință că va pune capăt comerțului Statelor Unite cu țările cu care înregistrează deficite comerciale, dacă Rezerva Federală nu reduce dobânzile. Însă perspectiva unei confruntări economice deschise între cele mai mari două economii ale lumii a trecut în plan secund, lăsând loc altor temeri mai presante, precum riscul ca Trump să pună capăt democrației americane sau cel ca inteligența artificială să ajungă să ne amenințe existența.
Senzația de calm este însă înșelătoare. În culise, lumea se îndreaptă către un război economic de proporții potențial istorice, care, după cum sugerează experiențele trecutului, ar putea degenera chiar într-un conflict militar, remarcă analiștii politici citați de The Guardian.
Armistițiul încheiat anul trecut de Washington și Beijing, pe fondul intensificării conflictului comercial dintre cele două țări, și prelungit până în ianuarie anul viitor, a temperat tensiunile. A pus capăt escaladării tarifelor reciproce și a deschis calea către un posibil acord comercial, ale cărui condiții nu au fost încă stabilite.
Însă nici China, nici Statele Unite nu au făcut pași pentru a institui garanții reciproce care să prevină izbucnirea unor noi ostilități. Dimpotrivă, ambele părți încearcă să-și consolideze avantajul în perspectiva unei noi runde de confruntări, care pare tot mai probabilă. Atât Washingtonul, cât și Beijingul au definit această rivalitate drept o prioritate de securitate națională, esențială pentru menținerea supremației economice, tehnologice și militare.
Noua cursă a înarmărilor este diferită de cele din trecut. În loc să construiască arme cu care să se distrugă reciproc, China și Statele Unite încearcă să-și protejeze lanțurile internaționale de aprovizionare de care depind și să găsească modalități de a limita – sau, în cazul unei escaladări, de a bloca – accesul rivalului la resursele și tehnologiile esențiale pentru progresul său economic și tehnologic.
Aceste strategii complementare își au originea cel puțin în perioada pandemiei de COVID-19, când președintele chinez Xi Jinping a îndemnat țara să „consolideze dependența lanțurilor internaționale de producție față de China, creând o contramăsură puternică și o capacitate de descurajare împotriva străinilor care ar putea întrerupe în mod artificial aprovizionarea către China”.
La începutul mandatului administrației Biden, consilierul pentru securitate națională Jake Sullivan a formulat obiectivele americane: limitarea accesului Chinei la un set restrâns de tehnologii avansate, cu aplicații militare, fără a perturba ordinea economică globală. El a descris strategia drept construirea unei „curți mici” de tehnologii interzise, înconjurată de un „gard înalt” de controale asupra comerțului și investițiilor.
Până în prezent, conflictul a depășit însă limitele acestor obiective inițiale. Restricțiile privind exporturile de tehnologie americană, investițiile și transferurile tehnologice către China s-au multiplicat în ultimii cinci ani. Măsurile nu mai vizează doar capacitățile militare ale Chinei, ci încetinesc și dezvoltarea sa tehnologică în ansamblu. În plus, impunerea arbitrară a tarifelor de către Trump nu face decât să amplifice tensiunile.
China, la rândul său, devine tot mai asertivă și își folosește dominația covârșitoare asupra aprovizionării cu minerale critice, esențiale pentru industriile de înaltă tehnologie, atât civile, cât și militare. Anul trecut, Beijingul a surprins administrația Trump prin restricționarea exporturilor de pământuri rare și de magneți fabricați din aceste materiale. Măsurile au fost luate ca represalii la tarifele impuse de SUA și la eforturile Washingtonului de a limita accesul Chinei la semiconductori de înaltă performanță și la echipamentele de litografie necesare fabricării acestora.
China a relaxat unele dintre aceste măsuri de control, dar menține în vigoare numeroase alte restricții. Deși au fost introduse în mare parte ca răspuns la acțiunile Statelor Unite, acestea au fost folosite și pentru a exercita presiuni asupra altor țări, ca reacție la politici dezaprobate de Beijing.
Miza este considerabilă. Agenția Internațională pentru Energie a estimat că blocarea de către China a accesului Statelor Unite și al Europei la magneții din pământuri rare ar putea provoca economiilor occidentale pierderi de aproximativ 1.500 de miliarde de dolari anual.
Cum se pregătesc cele două puteri pentru următoarea confruntare
În ce direcție se îndreaptă războiul lanțurilor de aprovizionare? Administrația Trump investește sute de milioane de dolari în proiecte de extracție și prelucrare a pământurilor rare și a altor minerale critice, în încercarea de a reduce avantajul Chinei. În paralel, își intensifică eforturile de a limita accesul Beijingului la semiconductori de ultimă generație și de a-i bloca achiziționarea utilajelor necesare pentru fabricarea acestora, anunță The Guardian.
China, în schimb, a anunțat o serie de restricții la exportul unor produse și tehnologii avansate, care vizează, printre altele, cipurile pentru inteligență artificială și tehnologia din domeniul energiei solare. Mai mult, Beijingul a amenințat că va sancționa țările care încearcă să-și reducă dependența de resursele minerale chineze.
Este posibil un acord care să prevină escaladarea?
Să sperăm că există o cale către o înțelegere pașnică. Aceasta ar presupune, probabil, o definiție comună a riscurilor reale la adresa securității naționale, care ar putea justifica restricționarea lanțurilor de aprovizionare. Stabilirea unor limite clare este esențială. Divergențele legate de comerțul obișnuit nu ar trebui tratate ca probleme de securitate în vreme de război.
China va domina, probabil, tehnologiile din domeniul energiei regenerabile, în special industria energiei solare, în viitorul previzibil. Ar putea ajunge să domine și industria vehiculelor electrice. Aceste evoluții ar putea provoca nemulțumire la Bruxelles și la Washington, dar nu justifică un război economic.
La rândul său, China va trebui să accepte că strategia sa economică mercantilistă nu este sustenabilă și nici acceptabilă pentru restul lumii. O combinație între creșterea masivă a exporturilor și stagnarea importurilor nu poate continua la nesfârșit.
O astfel de înțelegere ar putea părea realizabilă. Și totuși, perspectivele ca economia mondială să evite o nouă confruntare par reduse. Istoria oferă câteva exemple îngrijorătoare: eforturile puterilor Axei de a cuceri teritorii, în contextul în care Liga Națiunilor le-a restricționat accesul la materii prime în primele etape ale celui de-al Doilea Război Mondial, sau decizia președintelui american Franklin D. Roosevelt de a bloca vânzările de fier vechi și petrol către Japonia, măsură care a contribuit probabil la decizia Tokyo-ului de a ataca Pearl Harbor.
În prezent, avioanele de vânătoare, submarinele și rachetele americane folosesc magneți fabricați din pământuri rare. Ce s-ar întâmpla dacă Beijingul ar decide să blocheze accesul Statelor Unite la aceste materiale?
Este un moment neobișnuit. Nu cu mult timp în urmă, comerțul era considerat unul dintre cele mai puternice instrumente pentru menținerea păcii mondiale, deoarece crea interdependențe economice reciproc avantajoase între state. Această perspectivă pare să fi apus. Interdependența a devenit o vulnerabilitate.
Pe măsură ce China și Statele Unite se luptă pentru controlul tehnologiilor de generație următoare, comerțul a devenit un nou teatru de confruntare, se arată în analiza The Guardian.
Editor : C.A.
About the Author
