Magistrații români au constatat că Bica și-a executat pedeapsa în Italia cu suspendare, conform legislației italiene, și au dispus încetarea efectelor mandatului.
Deși instanțele din România se află în protest și judecă doar „cauzele urgente”, cazul Alinei Bica a fost tratat cu celeritate. Dosarul a fost înregistrat pe 30 septembrie, primul termen a avut loc pe 2 octombrie, iar decizia definitivă a fost pronunțată pe 3 octombrie.
Fosta șefă DIICOT a fost condamnată definitiv în 2019 la patru ani de închisoare pentru favorizarea omului de afaceri Ovidiu Tender. Deși România a emis un mandat european de arestare, instanțele italiene au recunoscut sentința românească și au decis executarea pedepsei pe teritoriul Italiei, dar cu suspendare, motivând diferențe în calificarea juridică a faptei.
Executarea pedepsei în Italia, cu suspendare. Decizia definitivă în cazul Alinei Bica
Hotărârea Curții de Apel București vine după o decizie recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), care a stabilit că o autoritate judiciară dintr-un stat membru UE nu poate refuza predarea unei persoane în baza unui mandat european de arestare și să preia executarea pedepsei fără consimțământul statului emitent, scrie G4Media.
În cazul Alinei Bica, Italia nu a solicitat consimțământul României, însă a aplicat propriile reglementări pentru executarea pedepsei. Potrivit Ministerului Justiției, „instanța italiană a recunoscut sentința pronunțată în România și a dispus executarea pedepsei în Italia, potrivit legislației italiene”.
Cazul Alinei Bica și impactul deciziei CJUE asupra fugilor români condamnați
Decizia CJUE se va aplica în viitor pentru alți fugari români condamnați definitiv, care nu și-au executat încă pedepsele. Printre aceștia se numără persoane ca Dragoș Săvulescu, Daniel Dragomir sau Sorin Oprescu, care au beneficiat de executarea pedepselor în Italia sau Grecia, tot cu suspendare.
În cazul Alinei Bica, instanțele române au fost nevoite să țină cont de faptul că pedeapsa a fost considerată executată conform deciziei instanțelor italiene. Astfel, Curtea de Apel București a decis că nu mai este necesară predarea acesteia în România și a închis definitiv dosarul privind mandatul european.
Articolul Alina Bica, fosta șefă DIICOT, scapă definitiv de mandatul european de arestare. Decizia Curții de Apel București, după executarea pedepsei în Italia apare prima dată în Mediafax.
Read MoreMediafax
