Bucureşti, 25 iunie 2014 – APC by Schneider Electric a lansat noua gamă Smart-UPS On-Line, care reprezintă prima gamă de UPS-uri monofazate cu factor de putere unitar existente pe piața din România, în domeniul de puteri 6-10 kVA. Din noua gamă fac parte și UPS-uri de 5 kVA cu factor de putere pe ieșire 0,9.
„În contextul instabilității prețurilor la energie și al preocupărilor pentru eficiență energetică, profesioniștii din IT și din sectorul clădirilor își propun să minimizeze pierderile, cu ajutorul unei compatibilități crescute între infrastructură și cerințele IT. UPS-urile din această gamă, cu factor de putere pe ieșire unitar, asigură reducerea pierderilor, precum și eliminarea complexității în specificarea protecției alimentării cu energie electrică. Factorul de putere unitar oferă mai multă energie activă pentru sursele cu corecție a factorului de putere, întâlnite în majoritatea serverelor IT și echipamentelor de rețea de generație nouă”, a declarat Mirela Danciu, Vicepreședinte APC by Schneider Electric.
Noile produse Smart-UPS On-Line asigură calitatea și performanța alimentării cu energie electrică într-un spațiu compact. Designul flexibil permite ca unitățile să fie configurate pentru aplicații montate în rack sau de sine stătătoare, făcând noile UPS-uri mai ușor de instalat, operat și întreținut în aproape orice mediu. UPS-urile din această gamă au cardul de management prin rețea integrat, fapt care permite adăugarea facilă a altor accesorii și opțiuni de comunicare.
Ideal pentru o gamă largă de aplicații, de la camere de servere și de rețea la sedii de sucursale sau utilizări securizate ale energiei, noile UPS-uri oferite de APC by Schneider Electric folosesc topologia on-line cu dublă conversie. Această topologie oferă cea mai ridicată disponibilitate, datorită faptului că invertorul este în funcțiune permanent și furnizează tensiune perfect stabilizată pe ieșirea UPS-ului astfel că aceste UPS-uri pot fi utilizate pentru a proteja echipamentele care nu acceptă nici cele mai mici întreruperi de tensiune sau variații de frecvență (spre exemplu, dispozitivele cu surse de alimentare lineare, folosite mai ales în sistemele de control al proceselor din industrie).
În același timp, pentru că cele mai multe computere și echipamente de rețea pot rezista întreruperilor scurte de tensiune (>20ms), Smart-UPS On-Line poate fi utilizat în modul „green” de operare cu un grad înalt de eficiență. În stare stabilă a rețelei de alimentare, operațiile de conversie dublă sunt evitate pentru a asigura o eficiență de 97% a UPS-ului. Acest lucru nu reduce doar consumul de energie și costurile, ci și capacitatea de răcire necesară deoarece unitățile produc mai puțină căldură. O căldură disipată redusă contribuie la o durată de viață extinsă în cazul componentelor cheie precum bateriile.
Un ecran LCD grafic cu iluminare multi-coloră asigură afișarea în timp real și ușor de înțeles a stării de funcționare a UPS-ului. Afișajul LCD oferă informații de diagnostic și jurnal care pot fi de folos pentru identificarea problemelor legate de alimentarea cu energie electrică, înainte ca acestea să ducă la o întrerupere. Pentru a crește eficiența operațiunilor și pentru o mai bună monitorizare a energiei, unitățile au încorporat un contor de energie.
Noile UPS-uri Smart On-Line integrează funcția de management inteligent al bateriilor cu algoritmul de evaluare predictivă a momentului când va trebui înlocuită o baterie. Acesta ajustează constant estimarea duratei de viață rămase pentru fiecare baterie, ajută utilizatorii să verifice starea fiecărei baterii (inclusiv a celor din pachetele exterioare) și oferă un sistem avansat de avertizare pentru înlocuirea unei baterii. În cazul unei disfuncționalități, interfața utilizatorului permite ca bateria să fie ușor localizată și arată dacă este nevoie ca și alte baterii să fie înlocuite în același timp. Bateriile pot fi înlocuite în timpul funcționării UPS-ului, astfel că această operație poate fi făcută fără a afecta alimentarea echipamentelor protejate.
Produsele din noua gamă au fost proiectate pentru a asigura un timp rapid de reîncărcare, asigurând o durată mai mare de funcționare în instalațiile în care problemele cronice de alimentare pot rezulta în întreruperi succesive într-o perioadă scurtă de timp. În plus, UPS-ul poate fi operat cu sau fără o baterie încărcată pentru a garanta restartarea imediată a operațiilor după ce alimentarea cu energie este reluată.
Pentru a crește încrederea în fiabilitatea produselor Smart-UPS On-Line, garanția standard pentru această gamă este extinsă la trei ani.
Despre Schneider Electric
Companie specializată la nivel global în managementul energiei, cu operaţiuni în mai mult de 100 de ţări, Schneider Electric oferă soluţii integrate pentru diverse segmente de piaţă, deţinând poziţii de lider în domeniul infrastructurii, al proceselor industriale, automatizărilor în construcţii şi al centrelor de date sau reţelelor. Schneider Electric are, de asemenea, o prezenţă extinsă şi în domeniul aplicaţiilor pentru segmentul rezidenţial. Cei peste 150.000 de angajaţi ai companiei lucrează pentru a face energia sigură, fiabilă, eficientă, productivă şi verde, realizând venituri din vânzări în valoare de 24 miliarde de euro în 2013, prin activitatea lor constantă de a ajuta persoanele şi organizaţiile „să profite la maximum de resursele energetice”.