Mediafax Începând de luni, Polonia inspectează călătorii care sosesc pe cale terestră din țările vecine Lituania și...
Economic
Mediafax Julian Cash și Lloyd Glasspool, favoriții numărul cinci, au reușit să câștige sâmbătă trofeul la Wimbledon...
Mediafax Este ca și cum mirosul de plastic încins dintr-un bazar ar fi impregnat lumea întreagă. Lucrurile...
Mediafax Poliția din Londra a anunțat că 41 de persoane au fost reținute sâmbătă în fața parlamentului...
Mediafax Ilie Bolojan s-a adresat participanților la Congresul PNL imediat după confirmarea rezultatelor alegerilor interne. Noul președinte...
Mediafax Ministrul Educației, Daniel David, a declarat recent că are o înțelegere profundă a sistemului de învățământ...
Mediafax „Mai bine să previi decât să tratezi.” Asta își spun probabil mii de persoane din Taiwan,...
Mediafax Șaptesprezece țări din Europa, împreună cu Uniunea Europeană, au transmis o declarație comună în care își...
Mediafax Știm însă că îmbătrânirea este maleabilă. De exemplu, mediul înconjurător poate schimba durata vieții, dacă trăiești...
Mediafax „Compania Națională «Poșta Română» își continuă strategia de modernizare printr-o nouă investiție semnificativă în flota auto,...
Mediafax Jandarmii susțin că nu au folosit forța sau mijloacele din dotare și că nu au fost...
Mediafax Ilie Bolojan este în mod oficial noul președinte al PNL. El a fost singurul candidat la...
Mediafax Ministrul de externe al Rusiei, Sergei Lavrov, s-a întâlnit sâmbătă cu președintele Kim Jong Un în...
Mediafax Președintele USR, Dominic Fritz, a fost întrebat în emisiunea „Insider politic”, difuzată sâmbătă la Prima TV,...
Mediafax Președintele american Donald Trump a anunțat o creștere cu 30% a taxelor vamale pentru Uniunea Europeană.,...
Mediafax Liderii PNL au strâns gunoiul din sala în care s-au strâns peste 1.200 de oameni. Ei...
Mediafax „Nu vreau ieșirea de la guvernare și am spus-o de la început. Eu aș vrea ca...
Mediafax „Unii dintre apropiații lui Gânj Emil au început să colaboreze cu Poliția Română. Aceștia oferă informații...
Mediafax Ucrainenii anunță că atacurile aeriene rusești au vizat localități aflate lângă granița Ucrainei cu UE. Este...
Mediafax Președintele României, Nicușor Dan, se va deplasa în Germania pe data de 18 iulie. Acolo, va...
Mediafax Mama, în vârstă de 30 de ani a născut sâmbătă, după 33 de săptămâni de sarcină....
Mediafax Stăneascu a postat pe Facebook un mesaj în care arată că apreciază că, în conferința de...
Mediafax România are nevoie de un stat puternic, dar eficient și modernizat. Menirea unui stat puternic este...
Bolojan, despre reinventarea PNL: Dacă nu regrupăm dreapta democratică, electoratul se va radicaliza
Bolojan, despre reinventarea PNL: Dacă nu regrupăm dreapta democratică, electoratul se va radicaliza
Mediafax Primul obiectiv este o bună guvernare care să reechilibreze țara din punct de vedere bugetar și...
Mediafax Suedia renunță la modelul clasic de reabilitare penală, trecând la modelul SUA de încarcerare în masă,...
Mediafax Polițiștii constănțeni atrag atenția asupra unei metode de înșelăciune frecvent întâlnită, cea care privește locurile de...
Mediafax PSD este parte a Coaliției de guvernare, într-un context dificil pentru români, transmite PSD. „PSD îşi...
Mediafax Turcia anchetează Spotify, în ruma unui șir de reacții negative publicate pe social media cu privire...
Mediafax Nicio jucătoare nu a reușit să-și păstreze titlul de la retragerea Serenei Williams, care a câștigat...
Mediafax Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai...
Mediafax „Avem varianta să ne mulțumim cu supraviețuirea politică pe care eu nu o susțin sau ne...
Mediafax „An de an s-a mai strâmbat câte ceva în statul român și am ajuns la o...
Mediafax Dintre proiectilele lansate, 26 erau rachete de croazieră, iar mai mult de jumătate din cele 597...
Mediafax Când am cercetat proza proletcultistă, dar și presa stalinistă, am fost uimit, stupefiat de felul în...
Mediafax UPDATE: Primele informații indicau că două persoane și-au pierdut viața în urma atacurilor aeriene lansate de...
Mediafax „Evident că un astfel de vot din partea partidului este important. Este important să ai partidul...
Mediafax Ciucu e de părere că aceste evoluții demonstrează că guvernul nu a mers pe populism și...
Mediafax Mai mulți parlamentari din partea Partidului Socialist din Portugalia au votat pentru reclasificare, cu toate că...
Mediafax În declarațiile făcute presei, Nicușor Dan a explicat că a fost sprijinit de PNL și de...
Mediafax „În urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și Partidul Național Liberal a...
