
Miercuri, 30.04.2014, în prezenţa primarului George Scripcaru, municipalitatea a semnat recepţia pentru echipamentele şi maşinile achiziţionate în cadru proiectului ,,Îmbunătăţirea valorii economice a pădurii prin achiziţionarea de echipamente şi maşini şi producerea de puieţi forestieri de calitate pentru fondul forestier proprietate publică a municipiului Braşov”, proiect finanţat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală, Măsura 122: „Îmbunătăţirea valorii economice a pădurii”.
Este un proiect important pentru noi deoarece eficientizează gestionarea fondului forestier, iar Regia pădurilor Kronstadt nu rămâne doar la stadiul de exploatare a pădurii, ci îşi diversifică activitatea. Anul acesta, pentru prima dată, am reuşit să producem puieţi destinaţi vânzării, iar dacă ne gândim că, după finalizarea acestui proiect, producţia anuală va creşte cu peste 100.000 de puieţi, ne putem da seama cât de importantă devine această activitate pentru veniturile regiei şi, implicit, pentru bugetul local. Astăzi am recepţionat utilajele prevăzute în acest proiect şi pot să vă asigur că, împreună cu specialiştii de la regia Kronstadt, am ales cele mai moderne şi competitive echipamente destinate administrării eficiente a fondului forestier, a declarat primarul George Scripcaru.
Scopul acestui proiect este creşterea valorii economice a pădurilor ţinând, cont de rolul multifuncţional şi managementul durabil al pădurilor, prin:
1) Amenajarea unei pepiniere silvice pentru producerea de puieţi forestieri de calitate necesari lucrărilor de împădurire specifice fondului forestier proprietate publică a Municipiului Braşov – administrat de Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt R.A.;
2) Achiziţionarea de echipamente şi maşini pentru realizarea lucrărilor de îngrijire şi conducere în arboreturi tinere;
3) Achiziţionarea de echipamente şi maşini de tăiere necesare pentru realizarea măsurilor tehnice şi a operaţiilor necesare până la vârsta exploatabilităţii (ex. rărituri, elagaj artificial,
combaterea bolilor şi dăunătorilor).
Citeste mai mult: Primaria Brasov