
Stelian Tănase scrie, într-o postare de pe blogul său, intitulată „M-am întors la blog”, că se gândeşte tot timpul la necazurile TVR.
„Mă gîndesc 24/24 de ore la necazurile TVR, bugete, oameni, atacuri, mizerii omeneşti , care mi-au invadat şi mi-au otrăvit viaţa în ultima vreme. Fratele meu, îmi amintesc asta în fiecare zi, mi-a spus, în decembrie, că am făcut cea mai mare prostie din viaţa mea acceptând să conduc TVR. Înclin să cred tot mai mult că are dreptate. Nu trebuie să fiu felicitat, ci căinat. Îmi amintesc acest lucru şi din pricină că luni 17.02.2014 împlinesc 62 de ani şi era bine să mă găsească stând liniştit acasă„, scrie Stelian Tănase.
În aceeaşi postare, Stelian Tănase spune că a revenit joi seară de la Paris, de la la congresul URTI, o organizaţie internaţională care reuneşte televiziuni şi radiouri.
„Mi-am făcut o impresie despre ce se întâmplă în 2014 în televiziuni, mai ales în cele din Europa. S-a vorbit puţin despre content şi fff mult despre bani. Nimeni nu are. E criză peste tot, dar nu îmi amintesc să fi vorbit cineva despre o situaţíe atât de dramatică, de dificilă, aproape fără ieşire, ca a televiziunii române. Am vrut să compar, dar nu am găsit termen de comparaţie. ” a scris Stelian Tănase.
ACTUALITATEA
Chemaţi Salvarea! Directorul TVR spune că instituţia pe care o conduce i-a otrăvit viaţa