Am văzut recent niște jurnaliști de televiziune de la noi care barbotau păreri despre un oraș aflat pe cale dispariție. Vorbeau despre Lupeni. Spuneau că, în fond, moartea unui oraș este un fenomen natural. Că, iată, până și Chicago a dat faliment. Că, ce să-i faci, asta-i viața. Fără să ader nici o secundă la superficialitatea cu care era expediată tema (nimeni nu avea, totuși, mari pretenții, fiind o emisiune din daytime), imaginile din orașul Lupeni, difuzate în acel program, m-au trimis cu gândul la o scenă din documentarul lui Michael Moore, Fahrenheit 911, în care tinerii din micul oraș american Flint, oraș mic și falimentar, ca și Lupeniul, erau fericiți să scape de sărăcie înrolându-se în armată, ca să plece și să lupte în Irak. Având înaintea ochilor imaginea acelor tineri şomeri americani care vedeau în plecarea la război, paradoxal, o şansă de supravieţuire, am realizat, dintr-o dată, că, pentru prima dată după 80 de ani, şi Europa are acum o masă critică de săraci aflaţi în pragul disperării, care ar fi numai buni de înrolat și trimiși să lupte în Est pentru apărarea democrației. Ca şi la finalul anilor 30, când Hitler a început prin a anexa mici provincii şi a sfârşit prin a ocupa mari ţări, pericolul există. Nu sunt însă deloc sigur dacă și Putin este un Hitler, deși festivitățile ocazionate de anexarea Crimeei aveau similarități notabile cu sărbătorile naziste. Dar știu sigur că Europa a mai rezolvat, și nu o dată, problema șomajului îmbrăcând şomerii în uniforme și trimițându-i la război. Scuip în sân, totuși. Un război ar fi ceva oribil, şi în Europa, şi oriunde. Cu toate acestea, fără să vreau, mă uit acum la tinerii șomeri care ard gazul în Lupeni, și în atâtea alte orașe prăpădite din țară (dar și din Europa), și mă întreb dacă nu cumva ar fi chiar fericiți să se înroleze, măcar ca să obţină de la guvernanţi niţel respect, haine şi trei mese pe zi, dacă nu ca să scape Europa de ameninţarea lui Putin. Iar răspunsul mă sperie. Așa că îl țin, cu frică, pentru mine.
EDITORIAL
de Călin Georgescu
