Agăţaţi-vă haina cu capul în jos! Umeraşele de lemn întoarse cu capul în jos transformă cuierul dumneavoastră într-un obiect surprinzător, cu ajutorul Dremel și al ghidului nostru pas cu pas…
Holul este cartea de vizită a căminului dumneavoastră, iar cu toate acestea este tratat ca o rudă îndepărtată şi săracă. Oferiţi holului dumneavoastră în dar acest design neobişnuit de cuier, cu umeraşele întoarse cu susul în jos. Îl puteţi face în câţiva paşi, utilizând uneltele potrivite; astfel veţi fi în centrul atenţiei încă de la intrare.
Materialele necesare:
• ferăstrăul Dremel DSM20;
• unealta Dremel 8100 cu freza de gravare 106;
• set de burghie pentru lemn Dremel 636 de 4 mm;
• Hârtie, creion, riglă;
• Şurubelniţă;
• 5 umeraşe de lemn;
• Scândură (50 cm x 10 cm x 2 cm);
• Hârtie de calc;
• Ulei gros, ceară, vopsea sau baiţ;
• şuruburi pentru lemn de 10 – 40 mm.
Gradul de dificultate – patru stele (nivel avansat)
Pasul 1
Trasaţi conturul unui umeraş pe hârtie şi marcaţi linia pe care umeraşul trebuie tăiat în două. Utilizând modelul de hârtie puteţi transfera linia de tăiere pe cele cinci umeraşe.
Pasul 2
Cu ajutorul ferăstrăului compact şi practic Dremel DSM20 şi al discului de tăiere multifuncţional cu carburi metalice, umeraşele sunt tăiate uşor şi rapid la lungimea corectă.
Pasul 3
Pentru a fixa umeraşele aveţi nevoie de o bucată de lemn – o scândură de gard de exemplu – care are 10 cm lăţime şi 2 cm grosime. Tăiaţi-o la o lungime de 50 de cm cu ferăstrăul compact Dremel DSM20. Puteţi mai apoi şlefui marginile lemnului tăiat.
Pasul 4
Acum marcaţi pe scândură locurile în care o veţi perfora pentru a fixa umeraşele. Având grijă să le centraţi faţă de margine, efectuaţi câte două orificii, fiecare la 5 cm + 10 cm + 10 cm + 10 cm + 10 cm. Puteţi efectua orificiile curat şi precis cu burghiele de lemn Dremel 8100 de 4 mm.
Pasul 5
Aşezaţi modelele dorite între orificiile realizate, folosind modele florale, creion şi hârtie de copiere. Sau creaţi propriile modele – în totalitate conform gustului dumneavoastră.
Pasul 6
Trasaţi modelul cu atenţie, utilizând unealta Dremel 8100 şi freza de gravare 106. Ataşamentul de prindere profilată asigură tăierea precisă. Finisaţi scândura prin aplicarea unui strat de ulei gros, de exemplu. Înşurubaţi umeraşele scurtate anterior prin orificiile din scândură şi elementul central al holului dumneavoastră este complet.
Pasul 7
Sfat creativ Dremel: V-ar plăcea un pic de culoare? Atunci daţi frâu liber creativităţii şi adăugaţi un pic de culoare, utilizând vopsea pentru lemn şi baiţ. Pentru o notă şi mai personală, experimentaţi cu designul. De ce să nu gravaţi iniţialele membrilor familiei, sau imagini, ca o pălărie, o haină sau o umbrelă?
Despre Dremel
Dremel este unul din brand-urile companiei Robert Bosch, fiind dedicat utilizatorilor pasionaţi de proiecte de DIY, precum restaurarea automobilelor, prelucrarea lemnului, realizarea modelelor şi alte hobby-uri creative.
Prima unealtă multifuncţională rotativă Dremel a fost inventată cu 80 de ani în urmă şi, de atunci, Dremel a devenit pe plan internaţional un brand renumit, asigurând produse pentru o mare varietate de utilizatori.
Unealta multifuncţională rotativă Dremel a devenit cea mai vândută unealtă multifuncţională din lume, reprezentând angajamentul companiei pentru inovaţie şi calitate.
Produsele principale din gama Dremel sunt uneltele multifuncţionale rotative, care lucrează la viteze înalte, fiind versatile şi putând fi folosite cu peste 150 de accesorii sau ataşamente Dremel.
Produsele Dremel uşurează munca în cadrul proiectelor detaliate şi extrem de complexe, fie ele proiecte creative sau funcţionale, atât pentru utilizatorii profesionişti, cât şi pentru utilizatorii pasionaţi de proiectele de DIY.