
Copiii din București și Ploiești care merg între 30 mai – 1 iunie la Afi Palace Cotroceni și Afi Palace Ploiești, între orele 10:00 – 18:00, au ocazia să-şi descopere o nouă pasiune – bricolajul. Astfel, cei mici pot fi inițiați în tainele bricolajului direct de specialiştii Dremel şi își pot lăsa imaginaţia liberă.
Pentru că vor să-i serbeze pe cei mici de ziua lor într-un mod inedit, Bosch şi AFI Palace Cotroceni și Ploiești le oferă copiilor din Bucureşti și Ploiești ocazia să înveţe şi să se distreze în acelaşi timp. Astfel, în perioada 30 mai – 1 iunie, specialiştii Dremel, unul din brandurile de scule electrice ale concernului Bosch, se vor transforma în profesori, iar copiii au ocazia să facă alături de părinţi primii paşi în domeniul bricolajului. Cei mici vor învăţa tehnica topirii pe polistiren, a pirogravurii, a traforajului şi aplicarea tehnicilor patchwork şi decopatch, gravura pe lumânare şi cea pe ghiveci de ceramică, totul într-un cadru festiv şi distractiv.
În cele trei zile, copiii care participă la Clubul de Bricolaj Dremel vor învăţa cum să mânuiască diferite tipuri de unelte Dremel, care apar în aplicaţii de bricolaj importante. Astfel, cu ajutorul sculelor electrice Versatip, Dremel 3000, Dremel 4000, Engraver, Motto Saw şi a pistolului de lipit Glue Gun 930, aceştia vor învăţa să graveze, pirograveze, traforeze şi să aplice tehnicile topirii pe polistiren.
Despre Dremel
Dremel este unul din brand-urile companiei Bosch, fiind dedicat utilizatorilor pasionaţi de proiecte DIY, precum restaurarea automobilelor, prelucrarea lemnului, realizarea modelelor şi alte hobby-uri creative.
Brandul Dremel a fost lansat în 1932, de către A. J. Dremel, care a creat prima unealtă multifuncţională din lume. În prezent, compania se dedică producerii şi creării sistemelor pentru unelte uşor de folosit Versatile Tool™, punând accent pe calitate şi adresându-se persoanelor care au o varietate mare de hobby-uri creative şi sunt pasionate de bricolaj. Uneltele Dremel sunt create pentru proiecte de reparaţii de interior şi exterior, restaurare auto, tâmplărie, machete, dar şi pentru multe alte proiecte creative de la bijuterii la colaje. Uneltele din gama Dremel Versatile Tool Systems™ sunt compacte, versatile şi extrem de precise, cu sisteme multifuncţionale, pentru tăiere în spirală, lipire şi multe alte funcţii. Pentru toate produsele sunt prevăzute accesorii şi dispozitive speciale, care fac viaţa mai uşoară şi permit crearea de detalii şi efectuarea de operaţiuni complexe.
Pentru mai multe informaţii, accesaţi site-ul www.dremel.ro.
Despre Divizia de Scule Electrice Bosch
Divizia de Scule Electrice a Grupului Bosch este lider mondial pe piaţa sculelor electrice, a accesoriilor aferente și a aparatelor de măsură. În 2013, cei aproximativ 19.000 de angajați ai diviziei au generat vânzări de 4,0 miliarde de euro, din care 90% în afara Germaniei. Cu mărci precum Bosch, Skil şi Dremel, divizia se caracterizează prin concentrare pe clienţi şi progres tehnologic. Principalii factori de succes sunt puterea şi ritmul inovaţiilor. În 2013, 35% din vânzări au fost generate de produse aflate pe piaţă de mai puţin de doi ani. În 2014, divizia de Scule Electrice va lansa din nou mai mult de 100 de produse pe piața germană în cele patru segmente de business – scule electrice, accesorii, aparate de măsură şi scule electrice de grădină.
Grupul Bosch este lider global în furnizarea de tehnologii și servicii, înregistrând în anul fiscal 2013 o cifră de afaceri de aproximativ 46,1 miliarde EUR cu aproximativ 281 000 de angajați. (Indicație: ca urmare a modificării metodelor de calcul al bilanțului și al evaluării, rezultatele pentru 2013 pot fi comparate cu rezultatele publicate anterior pentru anul 2012, numai în anumite condiții). Activitățile se împart în patru domenii: tehnologia autovehiculelor, tehnologia industrială, bunuri de larg consum și tehnologia energiei și construcțiilor. Grupul Bosch cuprinde firma Robert Bosch GmbH și cele 360 de filiale și societăți regionale din aproximativ 50 de țări; punând la socoteală și partenerii de vânzări, Bosch este reprezentat în peste 150 de țări. Această rețea globală de dezvoltare, producție și vânzare este condiția unei extinderi continue. În anul 2013, grupul Bosch a investit aproximativ 4,5 miliarde de Euro în cercetare și dezvoltare, înregistrând în jur de 5 000 de brevete, ceea ce înseamnă o medie de 20 de brevete pe zi. Obiectivul grupului este de a îmbunătăți calitatea vieții oamenilor prin produsele și serviciile pe care le oferă, sub forma unor soluții inovatoare, practice, inspirate, oferind tehnica necesară pentru viața de zi cu zi la nivel mondial.
Pentru mai multe informaţii, accesaţi site-ul www.bosch.com.