In contextul unui cadru legislativ puţin dezvoltat în ceea ce priveşte domeniul serviciilor sociale din România, ONGurile şi autorităţile caută soluţii pentru dezvoltarea sistemului de asistenţă socială. În proporţie aproape egală, furnizorii privaţi de servicii sociale, în speţă ONGurile împart alături de autorităţi responsabilitatea de a asista anual milioane de români aflaţi în nevoie.
Confederația Caritas România, promotor al proiectului „ONGuri mai puternice împreună! – Lobby și advocacy pentru crearea de oportunități egale pentru ONG-urile furnizoare de servicii sociale în accesarea finanțărilor publice”, a organizat pe data de 19 Septembrie, la Constanţa, cea de-a şasea consultare regională cu privire la accesarea finanţărilor publice de către ONGurile furnizoare de servicii publice. În acest sens, vor mai avea loc alte patru consultări în Arad, Baia Mare, Târgu-Mureş şi Iaşi, în următoarele trei luni.
Proiectul se derulează pe o perioadă de 20 de luni (1 aprilie 2014 – 31 noiembrie 2015), fiind finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Bugetul proiectului este în valoare totală de 163,890.35 Euro din care 88,71% reprezintă finanțare nerambursabilă. Proiectul este implementat de Confederația Caritas România și de partenerii săi, Fundația “Alături de Voi” Iași, Fundația “Pentru Voi” Timișoara, Caritas Alba Iulia, Caritas Satu Mare și Caritas Norvegia.
Consultările regionale pornesc de la premisa că serviciile sociale constituie un pilon central al politicilor de incluziune și coeziune socială și un factor de creștere a calității vieții persoanelor aflate într-o stare de vulnerabilitate. În urma celor şase consultări, ONGurile şi autorităţiile au atras atenţia asupra problemelor legate de birocraţia excesivă, criteriile de eligibilitate stricte, lipsa unei comunicări directe şi permanente, dar şi o informare incompletă cu privire la oportunităţiile de finanţare din fonduri publice. Totodată, sustenabilitatea serviciilor sociale nu este asigurată printr-un cadru legal.
Printre recomandările formulate de cei peste 150 de experţi din sfera serviciilor sociale se numără:
• creşterea gradului de transparenţă şi consultare între ONGuri şi autorităţi,
• realizarea unui mecanism de configurare a bugetara pentru ONGuri,
• alocarea unui procent din bugetul consiliului local şi judeţean catre ONGuri,
• aplicarea de sancţiuni şi penalităţi pentru depăşirea termenelor de rambursare,
• externalizarea serviciilor sociale către ONGuri şi susţinerea acestora.
• necesitatea unor actualizari și completări privind standardele de cost pentru servicii sociale,
• elaborarea unei proceduri unitare pentru contractarea serviciilor sociale.
***
Confederatia Caritas Romania, organizatie neguvernamentala de tip retea cu o istorie de 20 ani, are rolul de a reprezenta la nivel national si international cele 10 organizatii Caritas active in Romania. Caritas abordeaza sistematic şi structurat problemele sociale ale comunitatilor raspunzand nevoilor persoanelor aflate in dificultate. La nivel national, organizatiile Caritas deruleaza programe de asistenta sociala complexa: ingrijire socio-medicala la domiciliu, pentru batrani şi persoane cu dizabilitati, educatie pentru prevenirea dezastreleor naturale, interventie directa in caz de calamitati, asistenta directa şi consiliere pentru familii, centre de zi pentru copii şi tineri, activitati de integrare comunitara şi profesionala pentru persoane defavorizate social. Confederatia Caritas Romania este membra in retelele internationale si nationale: Caritas Internationalis, Caritas Europa si FOND.
Material relizat de Maria Crângașu, Specialist Comunicare și PR proiect, Confederația Caritas România
Pentru mai multe detalii legate de proiect contactași editorul materialului, Maria Crângașu, Specialist Comunicare și PR proiect, Confederația Caritas România, prin e-mail la maria.crangasu@caritas.org.ro sau telefonic la numarul 0371 185 226.
Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene accesați www.eeagrants.org sau www.fond.fdsc.ro