
Este posibil ca încă din toamna acestui an să poată fi depuse proiecte pe toate măsurile din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru perioada 2014-2020, a declarat, la Curtea de Argeș, ministrul Agriculturii, vicepremierul Daniel Constantin.
‘Toate măsurile pe care noi le-am prezentat, în număr de 14, vor începe în toamna acestui an. Dacă la 1 iulie, să spunem, vom transmite PNDR-ul în mod oficial Comisiei Europene, eu cred că până în luna septembrie să fie agreat, iar după aceea să putem să începem deschiderea de primiri de proiecte pe toate măsurile‘, a declarat Constantin, în cadrul unei dezbateri pe tema absorbției fondurilor europene. Vicepremierul a adaugat că programul a fost deja trimis informal către Comisia Europeană, iar semnalele primite până în prezent sunt pozitive.
Mai multe informații: www.capital.ro