
Primăriile de sector pornesc o acţiune care va fi derulată în perioada 1 martie — 30 aprilie, acţiune care va presupune igienizarea tuturor spațiilor verzi și a zonelor insalubre din această zonă administrativă, fiind efectuată de peste 1.200 de persoane.
Edilul Cristian Popescu-Piedone a dispus demararea campaniei de curățenie de primăvară începând din 15 martie. „Timp de o lună și jumătate până pe 30 aprilie prioritatea numărul unu a Primăriei Sectorului 4 va fi salubrizarea și igienizarea întregului teritoriu al sectorului. Edilul sectorului 4 a mobilizat toate efectivele și întregul parc de utilaje aparținând SC REBU SA și ADPP sector 4”, relevă Biroul de Presă al Primăriei sectorului 4.
„Se va trece în forță la salubrizarea și reamenajarea domeniului public. Întreg teritoriul sectorului a fost împărțit în 11 zone, fiecare dintre acestea urmând a fi monitorizată permanent de un director din cadrul autorității locale. De două ori pe săptămână se va acționa pentru curățirea carosabilului de pe marile artere de circulație, urmând a fi efectuate operațiuni de măturat/spălat mecanizat și manual. De asemenea, a fost întocmit și un program de curățire a carosabilului pe străzile secundare, dar și a trotuarelor prin operațiuni de măturat/spălat mecanizat și manual”, semnalează sursa citată.
În paralel, va demara o campanie intensivă de curățire a spațiilor verzi de pe raza sectorului 4, atât a celor din parcuri, grădini de cartier, zone de relaxare dintre blocuri, locuri de joacă, cât și celor amplasate în aliniamentele stradale, mai relevă sursa citată.
Pe de altă parte, Biroul de Presă al Primăriei sectorului 6 a precizat că activitățile de curățenie vor presupune identificarea arborilor de pe aliniamentele stradale în vederea efectuării tăierilor de corecție necesare, curățarea locurilor de joacă, a zonelor verzi și arborilor din jurul imobilelor de locuit, tăieri de corecție a copacilor de pe aliniamentele stradale, spălarea mecanică a principalelor artere de circulație și a trotuarelor, colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor vegetale.
„Activitățile de curățenie vor fi efectuate de lucrători din cadrul Administrației Domeniului Public și Dezvoltare Urbană (ADPDU) Sector 6 care vor interveni cu utilaje specifice acestor acțiuni și cu sprijinul SC Urban SA. ADPDU va scoate în teren 250 de lucrători, iar societatea Urban SA va interveni cu alți 200 de lucrători/zi”
ACTUALITATEA
După ninsori, mulţi viteji se-arată! „Se va trece în forță la salubrizarea și reamenajarea domeniului public!” Care primar a spus aceste cuvinte