
Editura ACS își va îmbogăți în această toamnă catalogul editorial cu cea de a treia ediție a publicaţiei anuale „Caietele restaurării”.
După numărul din 2012, dedicat picturii murale cu ocazia împlinirii a 40 de ani de restaurare științifică, și numărul din 2013, în care s-a pus accent pe restaurarea componentelor artistice din lemn, în 2014 ne oprim cu precădere asupra conservării componentelor litice și a stucturilor de zidărie. Lemnul și pictura murală, ca opere de artă supuse procesului de conservare-restaurare își găsesc însă în continuare reprezentare în câteva articole bine documentate.
Prin ”Caietele restaurării” ne dorim o colaborare mai strânsă între specialiști, încurajarea formării echipelor interdisciplinare, intervenții mai bine documentate și mai atent realizate, informarea tinerilor, viitori specialiști, dar și a beneficiarilor, și, prin toate acestea, o soartă mai bună pentru patrimoniul cultural construit din România. „Caietele restaurarii” deschid linii noi de comunicare între specialiști din generații și domenii diverse, drept de exprimare și drept la replică.
Conservare și restaurare, tehnici de execuție, studii și cercetări, norme de conservare și importanța lor, moment aniversar – 150 de ani de la înființarea Academiei de Arte Frumoase din București, le regăsim în paginile din ”Caietele restaurării 2014”. Analizăm opere de patrimoniu mobil și imobil reprezentate prin ctitorii din București, Sibiu, Dragomirna și Voroneț (Suceava), Agapia (Neamț), Cormaia (Bistrița Năsăud), Topoloveni și Băjești (Argeș), Potlogi (Dâmbovița), Berca (Buzău), Tg. Horezu (Vâlcea), ș.a.
Publicația ”Caietele restaurării 2014” va avea 256 de pagini color, structurate în 22 de articole cu autori distinși în domeniu, specialiști în conservarea patrimoniului: restauratori, arhitecți, biologi, chimiști, istorici de artă.
Numărul din 2014 al publicației, proiect al Asociației Art Conservation Support, vede lumina tiparului prin sprijinul financiar al Ordinului Arhitecților din România, din Taxa de timbru de arhitectură și se bucură de suportul partenerilor noștri: Universitatea Națională de Arte din București, Universitatea de Arte și Design din Cluj Napoca, Ordinul Arhitecților din România.
Numărul este în curs de editare și va fi disponibil în librării din luna noiembrie 2014.
Despre Asociaţia Art Conservation Support
Potrivit scopului şi misiunii sale, Asociaţia Art Conservation Support contribuie la promovarea şi protejarea patrimoniului cultural mobil şi imobil; la susţinea activităţilor de conservare – restaurare a operelor de artă.
Asociaţia se bazează pe experinţa de decenii a membrilor săi, specialişti şi experţi în domeniul conservării patrimoniului cultural.
Pentru mai multe detalii, vă invităm să accesaţi: http://www.acs.org.ro/.