Studenții Români de pe Mapamond – Global Confederation of Romanian Students (G.C.R.S.), în colaborare cu 10 pensiuni montane din România, organizează în perioada 02 august – 20 octombrie competiția de proiecte Rucsacul cu proiecte.
Condiții de participare:
Competiția se adresează elevilor și studenților vorbitori de limba română, membri ai Global Confederation of Romanian Students.
Elevii și studenții interesați sunt încurajați să creeze și desfășoare un proiect educațional, social sau cultural propriu, sau să participe la proiectul propus de G.C.R.S. – Muzeul, parte a dezvoltării noastre.
Participarea la proiecte, atât cele creație proprie cât și cel sugerat de organizatori, se face în grupuri de câte 20 de elevi/studenți. Grupurile vor contacta muzee sau alte instituții culturale locale în vederea desfășurarii unor activități de voluntariat pe o perioada de minimum 3 zile.
La finalul activității de voluntariat sau în timpul acesteia, echipele au obligația de a promova în mass-media locală, județeană, regională sau națională activitățile pe care le întreprind sub egida G.C.R.S.
Fiecare echipă primește un punctaj în funcție de activitățile derulate și de numărul de apariții în mass-media. Cele 10 echipe câștigătoare sunt desemnate de către un juriu alcătuit din membri ai Departamentului Proiecte din cadrul G.C.R.S.
Premii
G.C.R.S. premiază cele 10 echipe cu cel mai mare punctaj, participante la competiția Rucsacul cu proiecte, cu o excursie de 2 zile la munte, cazarea fiind oferită de către pensiunile partenere. În total, 200 de tineri și 20 de profesori însoțitori pot beneficia de excursiile-premiu.
Procedură de înscriere
Înscrierea echipelor se face exclusiv online, pe site-ul G.C.R.S., prin completarea unui formular de înscriere, care poate fi accesat pe pagina web a organizației.
Regulamentul complet al proiectului poate fi accesat pe site-ul G.C.R.S. (www.gcrs.ro/proiecte/proiecte-cu-premii/)
G.C.R.S. le urează participanților mult succes!
Despre G.C.R.S.
Global Confederation of Romanian Students este un ONG înființat în Regatul Suediei. Obiectivul principal al G.C.R.S. este sprijinirea tinerilor vorbitori de limba română care urmează sau doresc să urmeze studii universitare, atât în țară cât și în străinătate.
G.C.R.S. își propune să faciliteze integrarea vorbitorilor de limba română în țările în care aceștia studiază și să promoveze dialogul cu societatea civilă şi cu instituţiile publice pentru o mai bună înțelegere a nevoilor studenţilor cunoscători de limbă română.
Mai multe detalii: Website-ul G.C.R.S: www.gcrs.ro