Primăvara se apropie cu paşi repezi, la fel cum se vor apropia şi maidanezii de joggerii, bicicliştii şi plimbăreţii care vor invada, în curând, parcurile. Chestiunea castrării şi eutanasierii maidanezilor, va redeveni, brusc, actuală.
Spre deosebire de eutanasiere, scopul castrării este ușor de înțeles. Specia dominantă, în cazul nostru, bucureșteanul, vrea să se asigure că rămâne dominantă, și face asta prin reducerea șanselor speciei dominate, câinele, de a se înmulți. Practic, șansa animalulului de a procrea se reduce mult, de fapt, se rezumă la o mică cicatrice.
Filosofic vorbind (sau sociologic, nici nouă nu ne este clar, disciplinele par că se întrepătrund în acest caz) ideea de fi contemporani cu actuala generație de câini ne este, cât de cât, suportabilă. Dar ideea de a fi contemporani și cu progeniturile lor, nu, asta nu. Așa se explică de ce conducătorii statului, la cererea mai mult decât justificată a opinei publice, au luat în vizor coițele caninelor urbane.
De fapt, le-au luat din nou în vizor, mutilarea câinelui sub coadă fiind un subiect vechi, oralizat de fiecare dintre cei din poza de mai sus, la fiecare campanie.
Numai că, în București, vorba nu se pune, iar fapta nu există, nici ca concept, nici ca realitate, așa încât câinii s-au regulat timp de 25 de ani (adică zece generații, în ani canini) fără mare stress și impedimente, cam ca un liceean în vacanță, ca să dăm ca exemplu un specimen aflat, din punct de vedere sexual, la limita dintre om și animal.
În tot acest timp, la oameni, nu s-a schimbat nici o generație de politicieni, fapt care a provocat, printre altele, multe victime în rândul publicului, vinovat doar pentru că iese la plimbare fără o pușcă cu țeava retazată ascunsă pe sub haine, ca să se apere pe el și copiii lui de fiare, jeepuri cu mitocani și cerșetori puși pe furat.
Chiar și așa, ideea de mai trăi nițel cu politicienii ăștia ne este, cât de cât suportabilă (obișnuință, lene, oameni suntem).
Dar ideea de a fi contemporani cu cine lasă ăștia la putere după ei, e pur și simplu horror.
Așadar, noi nu castrăm nimic azi?
EDITORIAL
Noi nu castrăm nimic azi?
de Radu Ostaşu
