
Printre emoţii puternice şi chiar lacrimi de bucurie sau de tristeţe, noi concurenţi au păşit promiţător aseară pe scena „X Factor”, în speranţa că prestaţia lor îi va cuceri pe cei trei juraţi – diva Delia, showmanul Brenciu şi rock-starul Bănică. Cea de-a cincea ediţie din acest sezon a avut o mulţime de momente inedite, vesele sau de-a dreptul hilare, spre amuzamentul publicului şi al telespectatorilor.
Vocile extraordinare, dar şi momentele amuzante, împletite cu poveştile emoţionante de viaţă şi potenţate de replicile savuroase ale juriului au făcut şi aseară deliciul telespectatorilor la „X Factor”. Seara magică de la Antena 1 a fost deschisă de Nicholas Sealey, un tânăr de 16 ani, cu origini americane, dar născut în România. A venit la „X Factor” cu o mare gaşcă de susţinători, pe care promite să îi ducă în Caraibe, locul de unde este tatăl său, dacă o să câştige „X Factor”. Pe juraţi i-a cucerit cu o interpretare excepţională a lui Mika, iar Delia i-a mărturisit: „Cu piesa asta m-a cucerit Ristei, cu care de altfel am şi câştigat <<X Factor>>. Aştept să găsesc un nou Ristei!”. Nicholas merge mai departe cu trei de <<DA>>.
Pe Crina Ionela Bălan showmanul Horia Brenciu a chemat-o la masa juriului pentru a-i număra tatuajele, pentru că tânăra le-a mărturisit juraţilor că are nu mai puţin de cinci: „E ca un drog această artă, dacă ţi-ai făcut unul, clar vrei să continui”. Le-a arătat notele muzicale, tatuate după ureche, zona şoldurilor unde îi avea desenaţi pe părinţii ei, zodia sa, pe gambă, iar următorul le-a spus că este într-o zonă care nu poate fi arătată, mai exact în zona lombară. Lui Horia Brenciu însă nu poţi să-i spui că nu este posibil ceva, aşa că juratul a reacţionat imediat. „Lasă că mă uit eu”, i-a spus showmanul, care şi-a luat şi telefonul să poată vedea mai bine. E drept, l-a ajutat şi ţinuta tinerei domnişoare, o rochiţă colorată cu spatele gol. Ştefan Bănică nu a ratat momentul să facă o glumă: „Domnule doctor, e grav?” şi grav a fost, pentru că parcursul Crinei la „X Factor s-a oprit aseară.
Nu mică le-a fost mirarea juraţilor să îl descopere pe următorul concurent. Daniel Sealey, concurentul de 54 de ani, originar din Caraibe, tatăl lui Nicholas, i-a cucerit pe juraţi cu naturaleţea şi dezinvoltura sa. Ba chiar Delia i-a mărturisit că îi pare a fi un fel de Brenciu de Caraibe. Chiar dacă pe Ştefan nu l-a convins, Daniel Sealey, pe numele său de scenă Black Scorpion, merge mai departe cu doi de <<DA>>.
Mihai Surdu a reuşit ce nu a mai încercat măcar niciun concurent de la „X Factor”. Încă de la primii paşi pe scena concursului, puştiul le-a mărturisit juraţilor că are mare lipici la fete, cărora le cere numărul de telefon, le pupă şi… le ciupeşte. Amuzat, rock-starul Bănică l-a îndemnat să o ciupească şi pe Delia, atunci când diva a mers lângă el pe scenă, iar Mihai nu a stat pe gânduri. Juraţii însă au fost de acord în unanimitate, Mihai nu este pentru „X Factor” anul acesta.
Irina Ionescu, în schimb, a fost excepţională pe scena concursului. „Bravo. Am spus deja de două ori, dacă am s-o spun şi a treia oară, chiar că e de bine!”, i-a mărturisit rock-starul Bănică, care a continuat „meseria mea aici e să aduc un vot unui concurent, dar tu meriţi mai mult, meriţi să mă ridic în picioare. Voce, privire… eşti formidabilă!”. Irina merge mai departe în concurs cu trei de <<DA>>, spre marea bucurie a găştii ei de susţinători, printre care şi câştigătorul primului sezon „Next Star”, Omar Arnaout.
De buna dispoziţie a juraţilor, dar şi a telespectatorilor s-a ocupat aseară Cristian Ionuţ Milea, un tânăr de 21 de ani din Râmnicu Sărat, care a dansat mai mult decât a cântat. S-a supărat în momentul în care juraţii l-au oprit, pentru că mai voia să le arate nişte mişcări. „Mi-ar plăcea să merg cu tine în club, distracţia ar fi garantată”, i-a mărturisit Delia. Ce i-a spus Horia însă a stârnit hohote de râs în întreaga sală: „Eşti ca ciorapii mei: eu am cei mai coloraţi ciorapi, iar tu ai avut cea mai colorată prezenţă!”. Un lucru e cert, cu dansul nu merge la „X Factor”, aşa că Ionuţ merge direct acasă, cu trei de „NU”.
Factorul surpriză este de cele mai multe ori ingredientul-cheie al super show-ului „X Factor”, iar asta a simţit-o pe pielea ei diva Delia, pentru care aseară a însemnat mai mult decât o întoarcere în adolescenţă. În momentul în care pe scena „X Factor” şi-a făcut apariţia Ovidiu Anton, un concurent de 31 de ani, din Bucureşti, jurata super show-ului de la Antena 1 i-a strigat pur şi simplu: „Ia-mă în braţe acum!”. Showmanul Brenciu a reacţionat rapid: „Sunt gelos! Mă aprind! Mie, de dimineaţă mi-ai zis <<Bună, Horia>> şi ai trecut pe lângă mine!” Jurata „X Factor” a lămurit imediat lucrurile: „Am crescut împreună, chiar aici, la Palatul Copiilor, în acelaşi grup de muzică”, iar destăinuirile nu s-au oprit aici. „De ce eram leşinată după tine, vreau să ştiu?” l-a întrebat Delia pe Ovidiu, spre marea surprindere a colegilor săi de juriu. „A fost oarecum prima mea dragoste. El n-a ştiut asta! Mie îmi plăcea foarte tare atunci, iar el mă ignora”, a mai continuat diva de la „X Factor”. A interpretat piesa „Always”, a lui Bon Jovi şi a băgat zâzanie între Delia şi Horia. „Am fost mai emoţionat la ce a cântat un copil de 14 ani, neluând niciun sfert din notele pe care le-ai luat tu”, i-a spus Horia, nemulţumit de faptul că Ovidiu nu a transmis emoţie, însă pe Ştefan Bănică l-a convins: „Ai aur în gât, eşti una dintre cele mai tari voci pe care le-am ascultat aici. Eu am nevoie în acest concurs de o voce rock. Bravo tată!”. Ovidiu merge mai departe cu doi de „DA”.
Emoţie însă a transmis din plin Evghenia Burnusuz, o rusoaică stabilită în Galaţi, care a venit în România într-o vacanţă, în 1998 şi nu s-a mai întors acasă. Şi-a clădit aici o familie frumoasă, are doi copii, de 14 şi respectiv 5 ani, ambii pasionaţi de muzică. Şi-a pregătit un moment plin de magie, inspirat din povestea Prinţesei Anastasia, pe care l-a transpus excepţional pe scena concursului. „Foarte interesant, am văzut o imagine teatrală. E clar, ai acel fior rusesc, ai sensibilitate, ai creat un moment şi asta contează. A fost o poveste şi eu m-am simţit ca un copil.” Evghenia merge mai departe cu trei de <<DA>>.
Paraschiva Milewski – Rossa, la cei 63 de ani ai ei, spune că le-a trăit pe toate. Repatriată din Germania, acolo unde se stabilise cu soţul ei, Rossa le-a făcut juraţilor o mulţime de destăinuiri. Le-a spus că l-a cunoscut pentru o noapte pe Dan Spătaru, iar de aici până la discuţii despre relaţii amoroase a mai fost doar un singur pas. Chiar dacă nu şi-a găsit locul la „X Factor”, Rossa a adus zâmbetul pe buzele juraţilor.
Următorul concurent, ospătar de meserie a cântat sub presiune. Rock-starul Bănică i-a spus lui Mihai Ciulean: „Dacă nu e bine, îţi facem nota, fii atent. Şi nu mă furi!”. Nici nu a fost cazul, pentru că Mihai merge mai departe la „X Factor”. Alexandru Stremiţeanu, barman şi clătitar a făcut o promisiune: „Dacă trec mai departe, vă fac câte clătite vreţi!”. A preluat şi prima comandă, cu vişine, ciocolată şi fructe de pădure, pentru Horia şi asta pentru că a trecut de prima etapă a audiţiilor.
Mihai Farkaş a păşit foarte sigur pe el pe scena „X Factor” şi deşi reuşise să îi supere pe juraţi cu aroganţa lui, până la urmă i-a convins că locul lui e pe scena concursului. Pentru Silvia Miclea seara nu a fost la fel de frumoasă. Le-a spus juraţilor că a venit în concurs ca să îşi potolească sufletul, pentru că niciodată nu a avut curaj să vină pe o scenă, însă experienţa „X Factor” s-a încheiat aseară.
Gemenii de la R-Twins au fost încurajaţi să participe la „X Factor” chiar de către mama lor, mare fană a lui Ştefan Bănică. Le-au povestit juraţilor că în urmă cu 26 de ani, mama lor a mers la un concert al lui Ştefan, unde a încercat din răsputeri să primească un autograf. Deşi nu a reuşit, păstrează şi acum fotografia din ’87, încă dinainte ca gemenii să se fi născut. Rock-starul a chemat-o imediat pe scenă, alături de băieţi, a semnat fotografia pe care i-a înmânat-o personal, alături de un pupic, spre marea bucurie a acesteia. Copleşită de emoţii, doamna a sărutat de mai multe ori fotografia primită, în aplauzele întregii săli. Bucurie enormă au simţit şi băieţii, atunci când Stefan le-a spus: „Băi fraţilor, asta vreau să văd la „X Factor”, fraţi ca voi!”. Gemenii merg mai departe cu trei de <<DA>>.
Iulian Mircea Georgescu – Elvis din Colentina, cum îşi spune el a reuşit doar să îl stârnească pe Ştefan să cânte o melodie populară „Nea Alecu”, moment în care Horia i-a mărturisit: „N-aş fi crezut în viaţa mea că o să mă facă să râd cu lacrimi Banică”. Experienţa lui Iulian pe scena concursului s-a încheiat însă aseară.
Seara s-a încheiat într-o notă magică, cu interpretarea excepţională a Nicoletei Nucă, concurenta de 22 de ani, studentă la Milano. Viaţa nu a fost uşoară pentru Nicoleta, tânăra purtând în suflet şi povara problemelor de sănătate ale mamei ei. Nicoleta i-a cucerit pe juraţi, iar Delia i-a spus„Într-o lume a bărbaţilor, îmi doresc foarte mult să câştige o femeie anul acesta. Eşti o combinatie între Tony Braxton şi Beyonce”. Şi pe Ştefan l-a uimit: „Este prima oară când întâlnesc pe cineva care cântă beton de la cap la coadă. Eşti excepţională. Nu mi-am putut lua privirea de la tine. Eşti excepţională. Eşti şi frumoasă şi ai şi voce. Nicoleta merge mai departe cu trei de <<Da>>.