
Catedrala Patriarhală şi-a sărbătorit, pe 21 mai 2014, hramul istoric închinat Sfinţilor Împăraţi Constantin şi mama sa Elena. În cadrul manifestărilor religioase dedicate hramului s-a aflat şi Procesiunea cu moaştele Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu.
Traseul este similar celui pe care, în urmă cu 80 de ani, în ziua de 21 mai 1934, a avut loc procesiunea solemnă de reînhumare a osemintelor Domnitorului Martir Constantin Brâncoveanu de la Catedrala patriarhală până la Biserica “Sfântul Gheorghe Nou” din Bucureşti.
Evenimentul s-a desfăşurat, începând cu orele 15:00 de la Catedrala patriarhală până la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din Bucureşti, una dintre cele mai reprezentative ctitorii brâncoveneşti (sfinţită în anul 1707), unde a fost înmormântat acest sfânt martir al poporului român, în anul 1720.
La ceremonie au luat parte reprezentaţi ai Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Patriarhul ţării, Preafericitul Părinte Daniel şi nu în cele din urmă mulţi români care au dorit astfel să-i aducă cinstire sfântului, fiind prezenţi peste 10.000 de oameni.
Citeste mai mult: anulbrancoveanu.ro