Trump, despre o posibilă întâlnire cu Putin: „Nu vreau să pierd timpul”
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a confirmat personal că Washingtonul a refuzat să continue planurile pentru un summit rapid cu liderul rus Vladimir Putin în Ungaria, precizând că nu dorește „să piardă timpul” și că va decide în următoarele zile asupra pașilor următori, relatează Ukrinform.
„Nu vreau să am o întâlnire inutilă. Nu vreau să pierd timpul. Așa că vom vedea ce se întâmplă”, a declarat Trump jurnaliștilor în Biroul Oval.
El și-a reiterat poziția potrivit căreia ambele părți ar trebui să oprească luptele pe linia frontului și să pună capăt vărsării de sânge.
„Vom vedea ce se întâmplă. Nu am luat o decizie”, a adăugat președintele american.
Casa Albă a transmis marți că președintele Trump nu are în plan o întâlnire cu Vladimir Putin în viitorul apropiat.
Doi morți la Kiev și 13 răniți în Zaporojie după atacurile rusești în Ucraina
Mai multe explozii au zguduit capitala Ucrainei, Kiev, și alte orașe în noaptea de marți spre miercuri, după ce Rusia a declanșat un atac aerian de amploare asupra țării, potrivit autorităților ucrainene.
Locuitorii Kievului au auzit primele explozii în jurul orei 01:10, imediat după emiterea unei alerte privind posibile rachete balistice, relatează Kyiv Independent. Alte explozii au urmat la aproximativ 30 de minute distanță.
Deflagrații au fost raportate și în Dnipro, Zaporojie și portul Izmail, din regiunea Odesa.
Atacul rusesc a avut loc la scurt timp după ce forțele ucrainene au lansat rachete Storm Shadow într-un atac asupra Rusiei, care ar fi vizat uzina chimică din Briansk, producătoare de componente pentru rachete, conform Statului Major al Ucrainei.
Primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko, a anunțat că apărarea antiaeriană este activă și că mai multe incendii au izbucnit în oraș, inclusiv la vehicule și în curțile unor imobile.
Un incendiu de proporții a cuprins etajele 8 și 9 ale unui bloc din districtul Dniprovskyi, în urma atacului cu drone, potrivit lui Tymur Tkacenko, șeful administrației militare a orașului Kiev. Două persoane au murit, iar alte zece au fost salvate de echipele de intervenție.
În districtul Darnytskyi, o clădire nerezidențială a fost de asemenea cuprinsă de flăcări. Operațiunile de stingere și căutare continuă în mai multe zone ale capitalei.
În Zaporojie, un bloc a fost grav avariat, iar 13 civili au fost răniți, a transmis guvernatorul Ivan Fedorov. În Izmail, atacurile au provocat pene de curent, pe fondul unor distrugeri repetate ale infrastructurii energetice regionale.
Rusia a intensificat în ultimele săptămâni atacurile asupra sistemelor energetice ucrainene, în pragul iernii. Pe 10 octombrie, un atac cu rachete asupra Kievului a afectat o centrală termică, provocând pene de curent la scară largă.
Read MoreMediafax
