
APC by Schneider Electric derulează la nivel național un program de training gratuit în cadrul căruia oferă certificări în domeniul UPS-urilor, soluțiilor de climatizare pentru mediul IT și software pentru monitorizare și management în centre de date și camere de servere. Primul modul al acestui program, de care au beneficiat peste 200 de profesioniști, se încheie astăzi, printr-un seminar susținut la Constanța.
Programul de training al APC by Schneider Electric a inclus, în prima jumătate a anului, evenimente în șase orașe alte țării: București (27 februarie), Cluj-Napoca (13 martie), Iași (27 martie), Brașov (13 mai), Timișoara (20 mai) și Constanța (12 iunie). Cursurile au fost susținute de Eduard Bodor, Data Center BDM pentru Europa Centrală şi de Est în cadrul Schneider Electric, și au fost dedicate în special personalului tehnic din companii și instituții și specialiștilor care au în administrare UPS-uri. Participanții au avut oportunitatea de a afla mai multe informații despre echipamentele UPS, în special despre UPS-urile trifazate din portofoliul APC by Schneider Electric, precum și despre serviciile asociate acestora – mentenanța echipamentelor în perioada de garanție și post-garanție.
„Programul de training pe care îl derulăm anul acesta este parte a misiunii asumate la nivel internațional și local de Schneider Electric, de educare a publicului cu privire la noile tehnologii din domeniul energiei, al centrelor de date, al UPS-urilor etc. Succesul înregistrat de primul modul, la care au participat peste 200 de persoane din mai multe orașe ale țării, ne stimulează să ne continuăm eforturile în sfera educației, precum și angajamentul de a le pune la dispoziție utilizatorilor toate informațiile de care au nevoie pentru a lua cele mai potrivite decizii în proiectele lor”, a declarat Eduard Bodor, Data Center BDM pentru Europa Centrală şi de Est, Schneider Electric.
Cel de-al doilea modul al programului de training oferit anul acesta de APC by Schneider Electric va fi dedicat soluțiilor de climatizare specifice mediului IT și va avea loc în perioada septembrie – octombrie, în trei orașe din România. Aceste cursuri vor fi urmate de un seminar de software derulat pe parcursul a două zile, în București.
Programul de training derulat anul acesta este doar una dintre inițiativele Schneider Electric în domeniul educației. Un exemplu major al preocupării companiei în această direcție este platforma Energy University, prin intermediul căreia Schneider Electric oferă cursuri gratuite și certificări în domeniul energiei și al centrelor de date, de care poate beneficia orice persoană care se înscrie pe site-ul www.schneideruniversities.com.
Despre Schneider Electric
Companie specializată la nivel global în managementul energiei, cu operaţiuni în mai mult de 100 de ţări, Schneider Electric oferă soluţii integrate pentru diverse segmente de piaţă, deţinând poziţii de lider în domeniul infrastructurii, al proceselor industriale, automatizărilor în construcţii şi al centrelor de date sau reţelelor. Schneider Electric are, de asemenea, o prezenţă extinsă şi în domeniul aplicaţiilor pentru segmentul rezidenţial. Cei peste 150.000 de angajaţi ai companiei lucrează pentru a face energia sigură, fiabilă, eficientă, productivă şi verde, realizând venituri din vânzări în valoare de 24 miliarde de euro în 2013, prin activitatea lor constantă de a ajuta persoanele şi organizaţiile „să profite la maximum de resursele energetice”.
www.schneider-electric.com/ro