Membrii CSAT au discutat luni despre evoluțiile privind războiul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, fiind analizate situația de pe front și stadiul negocierilor, din perspectiva implicațiilor pentru România.
Potrivit comunicatului de la finalul întâlnirii CSAT, România este interesată direct de securitatea Ucrainei, care are un impact major atât asupra securității regionale, cât și a întregii Europe.
„Țara noastră susține eforturile Statelor Unite ale Americii pentru încetarea acestui conflict armat și condamnă lipsa voinței politice din partea Moscovei în direcția păcii și refuzul acesteia pentru un armistițiu complet, imediat și necondiționat. Alături de celelalte state membre UE și NATO, România va continua să sprijine Ucraina în lupta pentru apărarea suveranității sale. Este în interesul țării noastre ca războiul să se încheie printr-o pace justă și durabilă, care să stabilească garanții solide de natură să descurajeze o nouă agresiune din partea Rusiei și să contribuie la securitatea spațiului euroatlantic, inclusiv a regiunii Mării Negre”, se arată în comunicat.
Discuții și despre contribuția României pentru obținerea unei păci juste
În cadrul reuniunii Consiliului s-a discutat și contribuția României la discuțiile privind obținerea unei păci juste, cuprinzătoare şi durabile.
„În acest sens, membrii CSAT au menționat că negocierile nu pot avea loc fără Ucraina și UE, iar o pace stabilă trebuie să excludă ferm orice încercare rusă de redivizare a Europei în sfere de influență”, se mai spune în comunicat.
Membrii Consiliului au aprobat luni forțele armate ale României care pot fi puse la dispoziție pentru participarea la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, în anul 2026.
Articolul Ședința CSAT s-a încheiat. Principalele concluzii: Pacea trebuie să excludă orice încercare rusă de redivizare a Europei în sfere de influență apare prima dată în Mediafax.
Read MoreMediafax
