
Ruxandra Beșe, 42 de ani, este proaspăt numită Director de Dezvoltare al Immochan România.
După ce timp de 7 ani a asigurat expansiunea rețelei de magazine Decathlon în România, ajunse azi la 13 unități, Ruxandra Beșe se alătură echipei Immochan pentru a conduce proiectele de dezvoltare ale companiei.
Immochan România, împreună cu divizia de hipermarketuri Auchan, are în desfășurare două proiecte de centre comerciale, Coresi Brașov și Drumul Taberei, reprezentând investiții totale de 120 M€. Ambele proiecte sunt prevăzute spre deschidere în primul trimestru al anului viitor.
„Meseria de dezvoltator este esențială în cadrul grupului Auchan, pentru că ea susține potențialul de expansiune în beneficiul clienților noștri. Sosirea Ruxandrei intervine într-un moment cheie pentru reușita proiectelor companiei, la nivelul ambiției noastre. Prin experiența sa și pasiunea cu care înțelege comerțul, Ruxandra va aduce un sprijin însemnat echipei noastre”, declară Tatian Diaconu, directorul Immochan România.
După mai mult de 10 ani de activitate în cadrul Decathlon România, Ruxandra Beșe abordează un nou domeniu de activitate din sfera comerțului: cel al centrelor comerciale. „Este o provocare pentru mine să contribui la proiecte de anvergură în ritmul accelerat cu care se desfășoară expansiunea Immochan România astăzi”, declară Ruxandra Beșe.
Ruxandra și-a început cariera în domeniul producției textile și s-a alăturat echipei Decathlon România încă din 2004, de la înființarea filialei românești de producție. Din 2007, ea a fost numită Director de Expansiune, contribuind la deschiderea primului magazin Decathlon în România.
Echipa Immochan România reprezintă astăzi o echipă de 23 de persoane și un portofoliu de 9 centre comerciale în administrare.
Despre Immochan
Fondată în 1976, Immochan, filiala imobiliară a Grupului Auchan, și-a construit competența de operator global capitalizând experiența acumulată în patru domenii cheie : dezvoltarea de proiecte, comercializarea suprafețelor dezvoltate, exploatarea centrelor comerciale și gestiunea patrimoniului deținut.
În 2013, pe plan internațional, Immochan a investit 617 M€ în 9 centre comerciale noi, 13 achiziții și 7 extinderi de centre comerciale existente, reprezentând un plus de 235.000 m2 de galerii comerciale. Pe piața europeană, Immochan se înscrie deja ca al treilea dezvoltator în raport cu valoarea activelor.
Immochan gestionează 362 de centre comerciale în 12 țări, cumulând 2,3 milioane de m² de galerie comercială (GLA).