Vara aduce soare, cer senin şi mai ales dorinţa de a te deconecta de cotidian şi a călători: acel sentiment de “Wanderlust”- Austria, tradus de popoarele germanice că pe o dorinţă intensă de a vizita şi a descoperi locuri noi. Şi ce destinaţie poate fi mai bună dacă nu tocmai unul dintre locurile în care limba descrie atât de frumos pasiunea de a călători: Austria.
În pregătire pentru concediile de vară, Oficiul Naţional de Turism al Austriei, Austria.info, vine în întâmpinarea amatorilor de escapade cu oferte tentante pentru turiştii care vor să se bucure de frumuseţea pură a munţilor şi lacurilor din regiunile austriece.
Concediul cu familia în Austria – distracţii în apă sau drumeţii la munte?
Pentru cei care nu-şi pot închipui concediul fără distracţii în apă, lacurile de baie din Austria sunt alegerea ideală. Recunoscute pentru apa limpede şi curată, golfuletele din jur şi pontoanele idilice, lacurile austriece stârnesc cu adevărat pofta de baie! Fie că este vorba de elegantul Wörthersee, de romanticul Wolfgangsee sau de lacul natural Achen, de lacurile transfrontaliere Neusiedl sau Zell, vara puteţi înota în apă cu temperatura de 23 o , merge cu hidrobicicleta şi face windsurfing sau schi nautic. Lacul Zell, renumit pentru puritatea şi claritatea apei, este considerat o adevărată oază de linişte ascunsă în Alpi şi este locul care aduce împreună atât pasionaţii de pescuit, cât şi cei de scufundări. În alte locuri din Austria, cum ar fi regiunea Salzkammergut, Mondsee, Attersee şi Bodensee lacurile sunt înconjurate de lanţuri muntoase într-un decor idilic. Bodensee devine anual cea mai mare scenă pe apă din lume unde are loc Festivalul de la Bregenz ce strânge artişti de talie internaţională într-o natură de vis şi amenajri reprezentative pentru arhitectură modernă.
Pentru iubitorii de drumeţii şi ai aerului curat de munte, traseul Adler ce trece prin întreg landul Tirol este excursia perfectă şi un prilej unic de a experimenta peisajul autentic austriac: poienile alpine, câmpurile de grâne şi fermele aflate la şes. Şi pentru că fericirea în concediu se trăieşte cel mai bine în familie, o săptămână petrecută cu cei dragi vă va purta într-un tur de descoperire a drumurilor alpine cunoscute doar de localnici, ce dezvăluie istoria, cultura şi gastronomia renumită a vieţii în munţii Alpi.
O altă bucurie pentru micii năzdravani îi aşteaptă în perioada 7 iulie-5 septembrie şi 29 septembrie-10 octombrie la Clubul de Aventuri pentru Copii din Oetz, unde distracţia este la ea acasă cu aventuri pe munte, distracţii în apă şi multe jocuri recreaţionale.
Oferta de vacanţă:
20 % reducere la pachetul „all inclusive“ pentru cei care fac rezervare începând de acum până pe 28 iunie, a Guţ Wenghof! Oferta include:
• 7 nopţi cazare în cameră dublă
• Meniu All inclusive: cocktail de bun venit cu gazdele, bufet de mic dejun, brunch, cină, cu specific naţional şi internaţional, autoservire băuturi
• Saună, bazin interior şi bazin exterior încălzit
• Programe cu activităţi pentru adulţi şi adolescenţi
Totul la doar 442,40 Euro. Iar copii până în 6 ani au gratuitate, iar cei de la 7 la 14 ani au 50% reducere.
Oferta de mai sus împreună cu alte sugestii şi recomandări pentru un concediu de neuitat cu familia în Austria puteţi găsi pe site-ul www.austria.info.