Un proiect de lege inițiat de AUR, dar susținut și de parlamentari de la PSD și PNL, propune schimbări majore în modul în care este sărbătorită Ziua Drapelului Național pe 26 iunie. Televiziunile și radiourile private, nu doar cele publice, vor fi obligate să acorde un spațiu de cel puțin 30 de minute evenimentului în grila de programe, sub sancțiunea unor amnezi drastice dacă nu respectă timpii, scrie G4Media, care a consultat proiectul. Amenzi mari vor primi și oficialii care participă la ceremoniile de Ziua Drapelului fără să sărute steagul.
Proiectul legislativ a trecut deja de Senat și a intrat în dezbaterea Camerei Deputaților. Raportul din Comisia de apărare a Camerei a fost amânat miercuri cu o săptămână, scrie publicație menționată.
Printre prevederile noii legi se numără obligația oficialilor prezenți la ceremoniile de Ziua Drapelului de a săruta steagul național, iar refuzul ar urma să fie sancționat cu amendă între 5.000 și 10.000 de lei.
Mai mult, oficialii care se „sustrag voluntar” de la participarea la ceremonii ar urma să fie cercetați penal pentru abuz în serviciu, se mai propune în proiectul de lege.
Instituțiile media audiovizuale – publice și private – vor fi obligate să dedice sărbătorii cel puțin 30 de minute din program, pe parcursul întregii zile, sub sancțiunea unor amenzi de până la 20.000 de lei dacă nu respectă legea.
Ceremoniile de ridicare a drapelului pe catarg ar urma să fie obligatorii în toate unitățile de învățământ din țară, iar autoritățile locale din toate orașele și municipiile vor trebui să stabilească o Piață a Tricolorului.
Legea stabilește, de asemenea, și ce rugăciune trebuie să rostească preoții la ceremonii.
„Dumnezeul nostru, Doamne Preaputernice, Cel ce binecuvântezi și sfințești toate, binecuvântează Drapelul Național al României! Că sfânt ești totdeauna acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”
În „Piața Tricolorului”, desemnată de autoritățile locale, de instalează un catarg înalt de 30 de metri, pe care în Ziua Drapelului urmează să fie arborat steagul național, cu dimensiunile de 300 x 200 cm.
Duvernul și Comisia de Învățământ din Camera Deputaților au dat aviz negativ proiectului de lege, în timp ce Comisia Juridică a dat aviz pozitiv.
