UPDATE George Simion urcă pe scenă și va lua cuvântul
„Este foarte important să înțelegem mesajul domnului președinte Costin, suntem într-o perioadă de crize suprapuse. Suntem într-o perioadă foarte grea pentru țară, în care trebuie să dăm dovadă de maturitate (…) Suntem aici avem zone din România abandonate, dincolo de București, unde vin investitori și să dea Dumnezeu să vină în continuare și să plătească taxe corect în țara noastră, ca să putem să avem autostrăzi, spitale, școli. Nu trebuie continuat regimul Iohannis și genul acesta de administrație în care țara se duce de râpă, orașele noastre se duc de râpă și noi stăm cu mâinile în sân și nu facem nimic”, spune Simion.
UPDATE Cei doi candidați din finala prezidențială au ajuns la congres.
Cei doi stau unul lângă altul, totuși au lăsat un scaun distanță.
Din informațiile Mediafax cei doi vor ține pe rând un discurs. Nu va fi o dezbatere.
Evenimentul este moderat de Dumitru Costin, șeful BNS.
Înainte de a intra în sală, Nicușor Dan a fost întrebat despre programul dezbaterilor cu contracandidatul său, George Simion.
„Am fost invitat am venit (la Congresul BNS n.r.), nu am pus nicio condiţie, mâine fi la Euronews, îl aştept Iar luni, marţi, miercuri, joi şi vineri, săptămâna viitoare, îl aştept”, a declarat Nicuşor Dan.
Dezbateri televizate ar mai putea avea loc săptămâna viitoare.
Știre inițială
Blocul Național Sindical (BNS) a anunțat că Nicușor Dan și George Simion, cei doi candidați care au ajuns în turul doi al alegerilor prezidențiale, au fost invitați să participe miercuri la cel de-al 13-lea Congres al confederației, care se desfășoară la Palatul Parlamentului.
Președintele BNS, Dumitru Costin a explicat, la Digi 24, invitația adresată celor doi politicieni: „Vrem să auzim de la cei doi candidați, care își doresc hotărât să ajungă președinți la Cotroceni, soluții la o listă de probleme pe care noi le-am identificat în economie, social, în administrație, în zona politică”.
Pentru început, liderul BNS a reacționat negativ la declarațiile lui George Simion, care a afirmat că intenționează să concedieze 500.000 de angajați din sectorul public. Costin a respins această propunere, declarând că un astfel de plan este „exclus” El a subliniat că sectoare vitale, precum educația, sănătatea și poliția, se confruntă deja cu un deficit cronic de personal, informații de care viitorul președinte al țării ar trebui să aibă cunoștință.
La eveniment participă peste 500 de delegați și invitați, reprezentanți ai sindicatelor afiliate BNS, ai instituțiilor publice și partenerilor sociali din România și Uniunea Europeană.
Congresul „marchează 34 de ani de activitate sindicală a BNS”, a comunicat organizația, iar deschiderea oficială are loc miercuri, la ora 16:00, fiind dedicată raportului de activitate al organizației pentru ultimii patru ani.
În premieră pentru România, confederația a inițiat pentru ziua de joi o dezbatere strategică cu tema „România socială – Poziționarea față de Pilonul European al Drepturilor Sociale”. Tot în cea de-a doua zi a congresului, va fi prezentată și adoptată Strategia BNS și va fi aleasă echipa care va conduce organizația sindicală în următorii patru ani.
Sunt așteptați la deschidere reprezentanți ai Parlamentului și Guvernului României, precum și oficiali europeni și parteneri instituționali cu care BNS colaborează în calitate de partener social reprezentativ.
Articolul Nicușor Dan vs George Simion. Cei doi sunt acum pentru prima dată față în față apare prima dată în Mediafax.
Read MoreMediafax
