Nicușor Dan, despre creșterea de taxe și de impozite: Nu vreau să avansez
Președintele României, Nicușor Dan, întrebat despre probabilitatea creșterii taxelor, a evitat să dea detalii, precizând că sunt în desfășurare „discuții tehnice foarte intense”.
Întrebat, luni, cât de mare este probabilitatea de creștere a taxelor și impozitelor, Dan a răspuns: „Nu vreau să avansez. Sunt discuții tehnice pe partea economică. Am fost și eu vineri sau joi o oră și jumătate la discuții, sunt foarte intense, dar ele au continuat și după ce am plecat eu”.
La întrebarea cine are decizia finală în privința măsurilor pentru reducerea deficitului bugetar, Dan a spus: „Noi suntem în situația în care, câțiva ani la rând, ne-am dus la Comisia Europeană și am spus că vom face niște lucruri pe care nu le-am făcut. Deci ce trebuie să facem acum este, și termenul este 30 iunie, trebuie să venim cu un set de măsuri care să aibă în spate și niște acte normative care să fie adoptate de Parlament înainte de 30 iunie. Asta este constrângerea”.
Nicușor Dan despre bugetul de apărare: 5% înseamnă 3,5% plus 1,5%
Președintele Nicușor Dan a anunțat la summitul de la Vilnius că România își propune să ajungă la un buget de apărare echivalent cu 5% din PIB, printr-o creștere etapizată în următorii ani.
În prezent, România alocă 2,2% din PIB pentru apărare, cu un angajament politic de a ajunge la 2,5%. Conform declarațiilor făcute de președintele Nicușor Dan, obiectivul asumat la summitul NATO de la Vilnius este de a crește această sumă până la 5% din PIB.
„Așa cum am spus, 5% înseamnă 3,5% plus 1,5%. Parte din acei 1,5% sunt lucruri pe care noi oricum le facem. De exemplu, știți că urmează să avem un exercițiu militar la Cincu în această toamnă. Și pentru ca trupele să poată se desfășoare, e nevoie de lărgirea unor străzi, de construcția unor poduri. De tipul ăsta sunt cheltuiele de 1,5%”, a explicat președintele Nicușor Dan.
Nicușor Dan, despre alegerile din Polonia: Nu l-am felicitat pe Nawrocki
Întrebat, la summitul B9 de la Vilnius, cum vede relația României cu Polonia în acest nou context, în care Karol Nawrocki a câștigat alegerile prezidențiale, Dan a răspuns: „România și Polonia sunt două țări mari în flancul estic și care, indiferent de cine a câștigat în Polonia, simt aceeași amenințare din partea Rusiei și sunt obligate să colaboreze”.
„Spre deosebire de România, unde acum două săptămâni am avut o competiție între un candidat pro-occidental și un candidat care repeta foarte des narativele Rusiei, în Polonia am avut o competiție între un candidat pro-integrare europeană și un candidat pentru o mai mare independență a Poloniei față de structurile europene, dar amândoi ferm anti-ruși. Din această perspectivă colaborarea noastră nu o să fie dificilă”, a adăugat președintele.
Întrebat dacă l-a felicitat pe Nawrocki, Dan a declarat: „Nu, l-am felicitat pe domnul Duda, care e din același partid”.
Articolul Nicușor Dan, declarații de presă după summitul B9: România își propune să ajungă la un buget de apărare echivalent cu 5% din PIB / Lupta împotriva violenței domestice va fi o prioritate apare prima dată în Mediafax.
Read MoreMediafax
