Poliţia Neamţ a transmis că în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 23.00, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Târgu Neamţ au efectuat semnal de oprire a unei autoutilitare, care se deplasa pe DJ 155C, în afara localităţii Mănăstirea Neamţ.
Întrucât şoferul autoutilitarei nu s-a conformat semnalului poliţiştilor, poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia.
După aproximativ 1 km, şoferul a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, lovind un arbore.
În urma impactului, şoferul, un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Brusturi, a fost rănit. Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentraţie de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, poliţişti continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
Articolul Șofer băut urmărit de Poliție în Neamț s-a izbit cu autoutilitara de un copac. A fost rănit și este cercetat penal apare prima dată în Mediafax.
Read MoreMediafax
