Gândul.ro a aflat, în exclusivitate, că șeful statului i-a chemat separat la o discuție pe Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu, înaintea coaliției, să-i anunțe numele viitorilor directori civili ai SRI și SIE.
Potrivit informațiilor sursei citate, președintele Nicușor Dan îi are în vedere pe avocatul Gabriel Zbârcea și pe diplomatul Marius Gabriel Lazurca.
Numele propuse de președinte nu au fost primite prea bine de cei doi lideri, informează sursele Gândul.
Contactat de MEDIAFAX, Marius Gabriel Lazurca nu a dorit să comenteze informația. „Nu comentez, vă mulțumesc pentru înțelegere”, a fost răspunsul său.
Cine sunt cei doi
Marius-Gabriel Lazurca este un diplomat de carieră, intelectual public și autor român. A studiat la Universitatea de Vest din Timișoara, unde a obținut o diplomă în specialitatea Limba și Literatura română și franceză (1996). De asemenea, a obținut titluri de licență (în Literatură comparată), de masterat și respectiv doctorat (în Istorie-Antropologie) la Universitatea Paris IV-Sorbona. Lazurca a fost ambasador al României la Sfântul Scaun (2006-2010), în Republica Moldova (2010-2016), Ungaria (2016-2020) și Mexic (din 2021).
Încă din 2006, Gabriel Zbârcea este fondator, asociat, dar și coordonator al firmei de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii. Acesta are studii de drept, Licență și Master la Universitatea din București.
Pentru câteva luni (ianuarie -septembrie 2005) acesta a ocupat funcția de Preşedinte al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).
Anterior, acesta a fost Consilier de Stat al Primului-Ministru al României, funcție ocupată în perioada decembrie 2004 – ianuarie 2005.
Articolul Surse: Nicușor Dan a mers la Guvern cu două nume pentru șefia SRI și SIE. Cine ar putea fi noii șefi ai serviciilor secrete apare prima dată în Mediafax.
Read MoreMediafax
