Munții Himalaya s-au format în urma coliziunii dintre continentele asiatic și indian în urmă cu aproximativ 50 de milioane de ani, când forțele tectonice au comprimat Tibetul atât de puternic încât regiunea s-a deformat, iar suprafața sa s-a redus cu aproape 1.000 de kilometri.
Placa tectonică indiană a alunecat în cele din urmă sub placa eurasiatică, dublând grosimea scoarței terestre sub Himalaya și platoul tibetan din nord și contribuind la ridicarea acestora.
Timp de un secol, teoria predominantă a fost că această dublare a crustei suportă singură greutatea Himalaya și a platoului tibetan. Cercetările publicate în 1924 de geologul elvețian Émile Argand arată că crustele indiană și asiatică sunt suprapuse una peste alta, întinzându-se împreună la o adâncime de 70-80 km sub suprafața Pământului.
Dar această teorie nu rezistă unei analize amănunțite, spun acum cercetătorii, deoarece rocile din scoarță se topesc la o adâncime de aproximativ 40 km din cauza temperaturilor extreme.
„Dacă ai o crustă de 70 km, atunci partea cea mai de jos devine ductilă… devine ca iaurtul — și nu poți construi un munte deasupra iaurtului”, a declarat pentru Live Science Pietro Sternai, profesor asociat de geofizică la Universitatea Milano-Bicocca din Italia și autorul principal al unui nou studiu care analizează geologia de sub Himalaya.
Teoria veche ar fi eronată
Dovezile sugerează de mult timp că teoria lui Arnand este eronată, dar ideea a două cruste perfect suprapuse este atât de atrăgătoare încât majoritatea geologilor nu au pus-o la îndoială, a spus Sternai.
Cu toate acestea, noul studiu relevă că există o bucată de manta între crustele asiatice și indiene. Acest lucru explică de ce Himalaya a crescut atât de mult și de ce rămâne atât de înaltă și astăzi, au scris autorii în articolul publicat pe 26 august în revista Tectonics.
Sternai și colegii săi au descoperit inserția mantalei prin simularea coliziunii dintre continentele asiatic și indian pe un computer.
Modelul a arătat că, pe măsură ce placa indiană a alunecat sub placa eurasiatică și a început să se lichefieze, bucăți din ea s-au ridicat și s-au atașat nu de fundul crustei asiatice, ci de baza litosferei, care este stratul exterior rigid al planetei compus din crustă și manta superioară.
Acest lucru este fundamental, a spus Sternai, deoarece înseamnă că există un strat rigid de manta între crustele suprapuse, care solidifică întreaga structură de sub Himalaya. C
ele două cruste oferă suficientă flotabilitate pentru a menține regiunea ridicată, în timp ce materialul mantalei oferă rezistență și rezistență mecanică. „Aveți toate ingredientele necesare pentru a ridica topografia și a susține greutatea Himalaya și a platoului tibetan”, a spus el.
Cercetătorii au comparat apoi rezultatele lor cu datele seismice și informațiile colectate direct din roci.
”Sandvișul” mantalei din simulare s-a potrivit cu dovezile anterioare pe care teoria lui Arnand nu le putea explica, a declarat pentru Live Science Simone Pilia, coautor al studiului și profesor asistent de geostiințe la Universitatea King Fahd de Petrol și Minerale din Arabia Saudită.
Dovezi solide
Studiul prezintă dovezi solide pentru acest model, dar contrazicerea teoriei vechi de 100 de ani a lui Arnaud este controversată, deoarece a fost adoptată pe scară largă, a spus Pilia.
„Cred că autorii au dreptate când spun că acest lucru este controversat”, a declarat Adam Smith, cercetător postdoctoral asociat în modelare numerică la Universitatea din Glasgow, Scoția, care nu a participat la studiu, pentru Live Science într-un e-mail. „Toate lucrările anterioare erau în general de acord că tot materialul de sub Himalaya provenea din crustă”.
Dar rezultatele sunt totuși plauzibile și explică o serie de ciudățenii geologice din Himalaya, a spus Smith. „Autorii au efectuat numeroase simulări folosind grosimi diferite pentru toate straturile și se pare că obțin întotdeauna această porțiune de manta între crustele celor două plăci”.
Douwe van Hinsbergen, profesor de tectonică globală și paleogeografie la Universitatea Utrecht din Olanda, care nu a participat la studiu, nu este de acord că rezultatele sunt controversate. „Este o descoperire nouă interesantă și o interpretare elegantă”, a declarat el pentru Live Science.
„Dacă un continent se împinge sub un alt continent, te-ai aștepta la un sandviș format, de sus în jos, din scoarța și mantaua litosferei plăcii superioare (Tibet), urmată de scoarța plăcii inferioare (indiene)”.
Articolul Cercetătorii ar putea schimba o teorie veche de 100 de ani despre cel mai înalt lanț muntos de pe Pământ apare prima dată în Mediafax.
Read MoreMediafax
About the Author
